Locuința cu 8 camere a familiei Geoană, din cartierul bucureștean Aviatorilor, va fi demolată pentru a face loc unui imobil de birouri sau unei clădiri de locuințe de lux. Anunțul a fost făcut de reprezentanții firmei care au cumpărat vila. Mircea Geoană a pierdut această locuință, care făcea parte din patrimoiul Protocolului de Stat, după ce a fost exclus din PSD și a renunțat la poziția de Înalt reprezentant al primului-ministru.


Dezvoltatorul imobiliar DeSilva a achiziționat vila în care familia Geoană a locuit cu chirie aproape zece ani, plătind suma de 1.124.184 de euro. Locuința cu 8 camere și 246 de metri pătrați, situată într-o zonă de lux a Capitalei, aparținea RA-APPS. Regia a scos casa la vânzare, nu înainte de a-i cere lui Geoană să o părăsească. Senatorul a amânat la nesfârșit momentul plecării, însă acesta a fost obligat de decizia liderilor PSD de a-l exclude din partid. Rămas fără funcții politice care să-i permită să ocupe o locuință din patrimoniul Protocolului de Stat, Geoană a fost pus în fața faptului împlinit.

Cumpărătorul locuinței, dezvoltatorul imobiliar DeSilva, a anunțat imediat după achiziția făcută că va demola vila pentru a ridica o clădire de birouri sau una destinată locuirii. „Noi cumpărăm doar case demolabile, iar în locul lor, în limita PUZ-ului, construim clădiri de birouri sau apartamente. Ştiu că şi această casă este una demolabilă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX proprietarul grupului DeSilva, Virgil Călina.

Mircea Geoană plătea aproape 3.200 de euro lunar pentru a locui în casa din zona de lux a Capitalei. De nenumărate  ori s-a plâns că nu-și mai permite această chirie scumpă, dar nu a părăsit locuința. Fostul lider PSD a declarat că a încercat să-și construiască o casă, dar că nu a reușit să o termine din cauză că firma cu care semnase a dat faliment, conform dcnews.ro.

 
 
Loading...