Sorin Ovidiu Vîntu (58 de ani) se teme să nu intre din nou la puşcărie, motiv pentru care, se pare, ar fi vrut să fugă din ţară. Ieri, el a fost dus de poliţişti la audieri, după ce s-a descoperit că afaceristul îşi făcuse buletin şi paşaport false.


Poliţiştii l-au ridicat, ieri dimineaţă, pe Sorin Ovidiu Vîntu de acasă şi l-au dus la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru audieri, transmite Mediafax. Procurorii s-au sesizat din oficiu "cu privire la faptul că, pe numele unui cetăţean moldovean, autorităţile din Republica Moldova au eliberat un buletin de identitate şi un paşaport pe care sunt aplicate fotografii care nu aparţineau acestuia.

Imaginea existentă în cadrul fişei personale a cetăţeanului moldovean a fost înaintată autorităţilor române care au constatat că, după anumite elemente, aceasta corespunde înfăţişării cetăţeanului român Vîntu Sorin Ovidiu", se arată într-un comunicat al PICCJ.

18 septembrie 2013: Aşa arăta SOV în urmă cu câteva luni

CLIIMA20140123_0130_1.jpg

23 ianuarie 2014: Vîntu a apărut ieri la audieri tuns “periuţă” (Fotografii: mediafx)

Conform procurorilor, există indicii clare că Vîntu, ajutat de persoane necunoscute, "a determinat" eliberarea actelor false.După ce a ieşit de la audieri, Vîntu a declarat că procurorii au început urmărirea penală pe numele lui, dar că, după ce vor face verificările de rigoare, "vor închide dosarul, pentru că aşa este normal".

El a mai spus că buletinul care are fotografia sa şi identitatea altei persoane ar fi fost făcut în anul 2003, când el nu avea interdicţie de a părăsi România. Vîntu a mai precizat că nu ştie cine a făcut acel buletin, spunând că fotografia sa "apare pe tot internetul".

Click! Spune

Vîntu a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. El mai are o condamnare de doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa. Decizia dispusă de Tribunalul Bucureşti şi confirmată de Curtea de Apel, în iunie 2013, nu este definitivă, fiind atacată cu recurs.

 
 
Loading...