Vrei să-ţi faci casă? Ai nevoie de mai puţine avize

Ultima actualizare:

Avizele pentru anumite categorii de lucrări de construcţii nu vor mai fi obligatorii, iar funcţionarii publici care nu emit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în noul termen legal de 15 zile vor fi amendaţi, arată o lege promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea a fost iniţiată de deputatul PNL Florin Roman, a fost adoptată recent de Parlament şi, după promulgare, va intra în vigoare în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, informează adevarul.ro.

Noile prevederi arată că nu va mai fi obligatorie, pentru anumite categorii de lucrări, emiterea avizelor de către serviciile deconcentrate ale autorităţilor centrale privind protecţia sănătăţii populaţiei. Mai precis, aceste avize nu mai sunt necesare pentru următoarele categorii de lucrări: a) construirea, reabilitarea, extinderea şi consolidarea de locuinţe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodăreşti; c) construirea de împrejmuiri.

De asemenea, emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări: a) construirea de locuinţe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodăreşti, cu excepţia celor utilizate pentru creşterea animalelor; c) consolidări ale imobilelor existente; d) construirea de împrejmuiri; e) dezmembrări, comasări de terenuri.

Totodată, emiterea avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie nu este necesară pentru locuinţele unifamiliale situate pe străzi de categoria II şi III şi care nu sunt în zona de intersecţie cu sens giratoriu.

Termen redus pentru unele avize

De asemenea, noile prevederi aduc şi reducerea de la 30 la 15 zile lucrătoare a termenului limită până la care trebuie emise certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, respectiv de la 15 la 7 zile lucrătoare în regim de urgenţă.

Totodată, primăriile vor fi obligate să elibereze certificatul de urbanism în format digital şi să îl trimită solicitantului prin e-mail, dacă acesta doreşte. Funcţionarii publici din primării care refuză nejustificat să elibereze certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în noul termen de 15 zile urmează a fi amendaţi cu până la 5.000 de lei.

Facilităţi pentru familii 

Noua lege permite o documentaţie simplificată pentru obţinerea autorizaţiei la lucrări de compartimentări interioare. Pentru a încuraja familiile care îşi construiesc o locuinţă pentru folosul propriu, primăriile pot scuti de la plata taxei aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire persoanele care nu deţin o locuinţă.

Totodată, pentru construirea, reabilitarea, extinderea şi consolidarea de locuinţe unifamiliale nu mai este necesar avizul privind protecţia sănătăţii publice, avizul pentru protecţia mediului şi avizul comisiei tehnice de circulaţie. În situaţia în care în locul unei construcţii demolate se va ridica o nouă construcţie, se eliberează o singură autorizaţie de construcţie în care se indică şi se aprobă atât demolarea construcţiei vechi, cât şi construirea celei noi. În acest caz se percepe doar taxa în vederea construirii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net