Vremea se strică din această seară, 3 martie. Meteorologii ANM anunță ploi și vânt în aproape toată țara, până joi, 5 martie. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte.


Astăzi, 3 martie, temperaturile au urcat la peste 22 de grade în sudul țării, iar oamenii au ieșit în parcuri îmbrăcați lejer. Însă, vremea schimbă foaia din această seară.

Vremea până pe 8 Martie

Meteorologii ANM anunță ploi și vânt în aproape toată țara, până joi, 5 martie.

”Fenomene și zone vizate: ploi moderate cantitativ în jumătatea de vest a țării; intensificări tempoare ale vântului în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. În intervalul menționat, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și pe arii restrânse 30...35 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe parcursul zilei de marți (3 martie) în regiunile vestice și la munte, iar miercuri (4 martie) și în cele estice și sud-estice”, informează ANM.

Va ploua în aproape toată țara

  • Miercuri, 4 martie, va ploua în majoritatea regiunilor, cu excepția Munteniei și Dobrogei.
  • Joi, ploile se vor extinde și în aceste regiuni.
  • Vineri, 6 martie, aria precipitațiilor se va restrânge și vor fi precipitații doar în vestul țării.
  • Sâmbătă, 7 martie, va ploua în vestul și centrul țării, iar duminică 8 martie vor fi precipitații în toate regiunile.
  • Din pricina acesti instabilități, temperaturile vor coborî la 14 grade în sud, 10 grade în vest și 6 – 8 grade în nord.

Citește și:

Prognoza meteo. Cum va fi vremea de 1 și 8 Martie

Cum ar trebui să fie vremea în luna martie în România. Recorduri de temperatură

Loading...