Zece pentru Cotroceni! Campania electorală începe în 12 octombrie

Ultima actualizare:

Se apropie alegerile prezidenţiale programate pe 10 noiembrie (turul I) şi 24 noiembrie (turul II)! În weekend, candidaţii la fotoliul de la Cotroceni şi-au depus semnăturile la sediul Biroului Electoral Central (BEC). Acolo, cei 10 participanţi la scrutin şi-au etalat sloganul de campanie sau şi-au atacat duşmanii.

La alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, şeful statului, e favorit. Viorica Dăncilă şi Dan Barna se luptă pentru turul doi, în timp ce Mircea Diaconu şi Theodor Paleologu stau la pândă, scrie adevarul.ro. Miron Cozma a fost descalificat după ce a falsificat semnături.

  • Viorica Dăncilă (55 de ani), candidatul PSD. A fost prima care şi-a depus candidatura, aducând la sediul BEC 1,4 milioane de semnături. Viorica Dăncilă a vorbit despre realizările PSD, dar a scăpat şi o gafă. După „Orice om îi este teamă de o plângere penală“, acum a spus că „Nici o mamă să nu îi fie frică“.
  • Dan Barna (44 de ani), candidatul USR. Avocatul s-a prezentat la sediul BEC cu aproape 400.000 de semnături. „Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele în care casa a luat foc şi se prăbuşea. Eu cred că dacă era un gospodar mai atent, poate nu ajungeam să luăm foc de atâtea ori“, a spus liderul USR. 
  • Klaus Iohannis (60 de ani), candidatul PNL, a strâns peste 2,2 milioane de semnături şi a răspuns la înţepătura lui Barna: „Am fost un pompier atomic, care a prevenit să nu se prăbuşească România“. 
  • Cătălin Ivan (40 de ani), candidatul ADN (Alternativa pentru Demnitate Naţională) s-a prins şi el în hora declaraţiilor. „Iohannis o fi fost atomic în vacanţă, dar în conferinţele de presă, în pauzele dintre vacanţe când mai venea pe la Cotroceni, nu mi s-a părut deloc atomic“, a clamat Cătălin Ivan.
  • Kelemen Hunor (51 de ani), candidatul UDMR, a venit la sediul BEC pe o trotinetă electrică. „Aţi încercat cu preşedinţi români, aţi încercat şi cu un preşedinte de etnie germană, acum e rândul să încercaţi şi cu un maghiar!“, a îndemnat politicianul. 
  • Mircea Diaconu (69 de ani), candidatul ProRomânia şi ALDE, a reluat discursul lui Liviu Dragnea. „Am tot vorbit despre acest stat subteran, ocult, acest stat există şi funcţionează perfect cu protocoale, cu abuzuri incredibile“, a trâmbiţat actorul.  
  • Theodor Paleologu (46 de ani), candidatul PMP, mizează pe România educată. El a declarat că „sunt 30 de ani de la Revoluţie şi cred că România are nevoie la Preşedinţie de un om care avea 16 ani la acel incident şi care s-a format în libertate“. 
  • Alexandru Cumpănaşu (38 de ani), unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra ucisă la Caracal, candidează independent şi se prezintă ca antisistem, deşi ONG-ul pe care îl conduce a fost finanţat cu sume exorbitante de guvernarea PSD: “Nu o să tac niciodată. Voi fi mult mai incisiv!“, a scris el pe Facebook. 
  • Ramona Bruynseels (39 de ani), candidatul Puterii Umaniste, îşi face deja planuri. „După ce voi fi strâns milioane de mâini, voi fi privit milioane de ochi şi voi fi ascultat milioane de gânduri, voi crea un set de politici publice pe care îl voi propune Guvernului“, susţine Bruynseels.
  • Lui Viorel Cataramă (64 de ani), om de afaceri, candidatul Dreptei Liberale,  BEC i-a respins candidatura, pe motiv că 97.170 de semnături, din totalul de 230.341, “prezintă elemente de similitudine evidente”. Cataramă a contestat decizia BEC la Curtea Constituţională, iar aceasta i-a dat câştig de cauză.

Click! spune

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale. Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Românii din străinătate vor putea vota timp de trei zile înaintea fiecărui tur de scrutin.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net