Zimbru «botezat» după numele mamei lui Ştefan cel Mare

Ultima actualizare:

    Puiul de zimbru a fost botezat Roltea
Puiul de zimbru a fost botezat Roltea

Gata, juriul a decis! Cel mai tânăr zimbru, care a venit pe lume acum două luni, va purta un nume cu rezonanţă istorică. Reprezentanţii Parcului Natural Vânători Neamţ au anunţat câştigătorul concursului organizat pentru găsirea unui nume potrivit pentru puiul de zimbru.

Astfel, zimbrişorul fătat în iunie (o femelă) se va numi Roltea (alintată Roltiţa), propunere venită de la Cristi Fodor, student la Universitatea Gr. T. Popa din Iaşi. Acesta a făcut trimitere la un personaj istoric.

„Se spune că Oltea, mama lui Ştefan cel Mare, a jucat un rol considerabil nu numai la educarea fiului, dar şi la organizarea şi efectuarea acţiunilor de politică internă şi externă (aşa scriu unii istorici), dând dovadă de mare putere. Când pronunţăm putere, inevitabil ne vine în minte zimbrul nostru românesc“, şi-a argumentat tânărul propunerea. Alte nume propuse de participanţii la competiţie au fost Roma, Româncuţa, Rovana, Roşcovana, Roxana, Roua, Robusta sau Românica. Acesta este al zecelea exemplar „botezat“ prin consultarea publicului. Ceilalţi nouă viţei au primit următoarele nume: Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan, Rozana, Rolinne şi Roemi. În toate cazurile, regula impusă pentru stabilirea numelor este ca acestea să înceapă cu particula Ro (de la România).

image
image
image
image
image
image
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net