O mamă a mers pe jos două mii de kilometri pentru a-şi salva fiul

Ultima actualizare:

După cum a relatat miercuri, agenţia chineză de ştiri Xinhua, Chen Yurong a mers pe jos zece kilometri în fiecare zi în preajma casei sale, din districtul Jiang'an, aflat în provincia centrală Hubei, după ce a aflat că fiul său, Ye Haibin, avea nevoie de un transplant de ficat.

Ficatul lui Chen acumulase prea multă grăsime pentru a fi în stare optimă pentru operaţie, după cum au spus medicii în luna februarie, motiv pentru care femeia a început să ţină, în paralel, o dietă pe bază de orez şi legume.

În urma acestor eforturi, Chen a pierdut 8 kilograme

Pe 19 octombrie a.c., medicii au constatat că organul a atins condiţiile cerute pentru transplant, care a avut loc în cadrul unei operaţii de 14 ore realizate la spitalul Tongji din cadrul Universităţii de Ştiinţe şi Tehnologie Huazhong, din Wuhan, capitala provinciei.

Fiul lui Chen suferă de boala Wilson, o tulburare ereditară puţin întâlnită, cauzată de absorbţia şi acumularea de cantităţi excesive de cupru în corp, care poate produce degenerarea ficatului şi a altor organe.

Potrivit chirurgului care a realizat transplantul, Chen Xiaoping, operaţia a fost un succes şi noul ficat va contribui la creşterea speranţei de viaţă a lui Ye.

Pe aceeaşi temă:

Enache a slăbit de dragul lui Marciuc

O fetiţă a fost salvată de ficatul propriului tată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net