O tornadă a zguduit vestul statului Oklahoma - VIDEO

Ultima actualizare:

    Tornada văzută de un oficial al districtului Roger Mills din maşină
Tornada văzută de un oficial al districtului Roger Mills din maşină

Cel puţin cinci locuinţe au fost distruse, luni seara, după ce o tornadă s-a abătut asupra părţii de vest a statului american Oklahoma, potrivit autorităţilor locale. Nu au existat răniţi, informează CNN.

Au fost afectate şi alte locuinţe, iar electricitatea a fost întreruptă în aproximativ 900 de case în oraşul Hammon, districtul Roger Mills, precum şi în împrejurimi, a anunţat Michelann Ootendin cadrul Departamentului de Urgenţe.

Oficialii locali continuă să evalueze pagubele, însă toţi rezidenţii par să fie afectaţi, a adăugat Ooten, transmite CNN.

Tornada a lovit statul Oklahoma în jurul orei locale 17.30, potrivit meteorologului Ken Gallant din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie din Norman, Oklahoma.

Furtuna care a produs condiţiile necesare formării tornadei a scăzut în intensitate la scurt timp după producerea acesteia, iar avertizarea de tornadă a fost anulată, a precizat Gallant.

Rezidenţii au avut timp să se pregătească înainte ca tornadă să lovească, a afirmat Jerry Dean, un oficial al districtului Roger Mills.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net