Organismul lui Superman va ceda la 15 ani

Ultima actualizare:

    Giuliano Stroe se antrenează trei ore pe zi şi mănâncă ce i se pune pe masă
Giuliano Stroe se antrenează trei ore pe zi şi mănâncă ce i se pune pe masă

Giuliano Stroe ar putea face performanţă în cariera sportivă, însă nu în ritmul accelerat în care a început să facă exerciţii fizice.

Aceasta e părerea medicilor români în cazul băieţelului de numai cinci ani care a intrat în Cartea Recordurilor.

"Va deveni un Superman în câţiva ani, dacă părinţii lui ar acorda o mai mare atenţie antrenamentului copilului şi ar avea grijă ca de el să se ocupe specialişti în nutriţie, kinetoterapie şi psihosomatică (n.r. dezvoltarea fizică şi psihică). Va performa până la 15 ani, dar după această vârstă va interveni sindromul de epuizare fizică, ceea ce înseamnă că organismul lui va ceda, vor apărea rupturi ale musculaturii şi probleme ale articulaţiilor", ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie din Capitală.

Vezi VIDEO aici

La doar 5 ani, Giuliano a intrat deja în Cartea Recordurilor pentru cel mai rapid mers în mâini pe o distanţă de 20 de metri şi se pregăteşte de un al doilea record. Tatăl său nu e de acord cu ce spun medicii. "E un copil normal", e de părere Iulian Stroe.

Giuliano mai are trei fraţi

Tatăl lui Giuliano, Iulian Stroe (33 de ani), este căsătorit cu Ileana (25 de ani) şi au împreună patru copii. Cel mai mare este Giuliano, urmat la câte un an distanţă de Francesca, Claudiu şi Gabriela. A plecat din România pe când avea 18 ani, după ce a obţinut centura verde în karate şi practicase diferite sporturi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net