Pensionarul care prinde hoţii de cale ferată

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De când a ieşit la pensie, fostul ceferist locuieşte la marginea oraşului Constanţa, în zona triajului CFR Palas, în câmp. Aici şi-a amenajat o căsuţă pe lângă care creşte şase capre, păzite de trei câini. Bătrânul spune că este vizitat mai des de hoţi decât de rude şi nu are timp să se plictisească, deşi este singur.

Dumitru Lupea este cunoscut de toată lumea din zonă ca fiind un om corect. Până şi hoţii îl ştiu şi se feresc de el.

Datorită lui Dumitru Lupea, polițiștii au capturat în ianuarie o bandă de hoți care fura șină cu camionul

„Aici s-a furat mereu, dar de la mine nu au luat nimic, pentru că nu au avut curaj. Eu, pe care-i prind, nu stau de vorbă cu ei, doar le şoptesc ceva la ureche", zâmbeşte ironic bătrânul de 70 de ani. Poliţiştii i-au dat un număr de telefon unde să sune şi să îi anunţe când are vreun „client" la şina de cale ferată.

„În 40 de ani nu am ştiut să zic «nu», iar ordinul a fost literă de lege pentru mine", mărturiseşte pensionarul care ar fi vrut să se facă miliţian. Prima soţie nu l-a lăsat însă să termine şcoala.

S-a făcut până la urmă CFR-ist, iar acum, la bătrâneţe, face pe poliţistul. Nu mai ţine socoteala celor prinşi, că au fost mult prea mulţi.

„Am zis mereu că dacă pot să fac un bine, să-l fac. Când eram mai tânăr, după ce îi prindeam şi sunam la poliţie, îi încălzeam niţel, de nu le mai trebuia să vină a doua oară", adaugă Dumitru Lupea.

Niciodată nu a fost recompensat că a făcut muncă voluntară în folosul poliţiştilor şi nici nu se aşteaptă să primească vreo recompensă. Este mâhnit doar că-l lasă puterile şi n-o să mai aibă cine-i fugări pe hoţi.

„N-o să-i mai sune nimeni pe poliţişti, pentru că vecinii se tem de hoţi. Dar o să mă retrag şi eu, că îmbătrânesc", ne-a spus pensionarul de 70 de ani cu părere de rău.

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net