Râul Doamnei, prima staţie a metroului din Drumul Taberei

Ultima actualizare:

Luni, Metrorex va semna contractul pentru realizarea săpăturilor la tunelul construcţia primului tronson.

Este vorba despre Râul Doamnei-Eroilor, care va fi realizat de firma italiană Astaldi, cea care lucrează la Pasajul Basarab, dar şi la Stadionul Naţional.

"Tronsonul va avea nouă staţii, respectiv Râul Doamnei, Brâncuşi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară şi Eroilor 2, plus depoul, care va fi ridicat la Valea Ialomiţei", ne-a declarat Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex.

Prima staţie care va apărea pe Magistrala 5 e Râul Doamnei. Aceasta va fi săpată la intersecţia străzii Râul Doamnei cu Bd. Drumul Taberei, în zonă existând mai multe blocuri, dar şi o şcoală.

"Nici o locuinţă nu va fi afectată, casele la curte fiind departe de lucrări", a mai precizat Udrişte. Contractul are o valoare de 215 milioane €, va fi finanţat de la buget şi de Banca Europeană de Investiţii şi are o durată de execuţie de 25 de luni.

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net