Robert Pattinson: "Habar n-am ce mi se întâmplă" - VIDEO

Ultima actualizare:

Actorul britanic a fost aruncat în atenţia întregii lumi, în momentul în care i s-a oferit rolul lui Edward Cullen din "Twilight", film adaptat după cunoscutele cărţi scrise de Stephenie Meyers.

Astfel, el a cunoscut faima, dar recunoaşte că încă habar n-are ce se întâmplă exact, informează www.femalefirst.co.uk.

Actorul a declarat celor de la MTV News: "Este o nebunie. Totul s-a accelerat la maxim. Încă nu am nicio idee despre ce se întâmplă. Trebuie să continui să muncesc, ca să nu explodez.

Sunt incredibil de recunoscător fiecărei mici piese care a contribuit la viaţa ridicolă pe care o duc acum."

Iar lucrurile nu se liniştesc aici: se pare că Pattinson va atrage iar atenţia întregului glob în această vară, având în vedere că "Eclipse", al treilea film din seria "Twilight", va fi lansat luna viitoare.

De asemenea, actorul va apărea şi în pelicula "Breaking Dawn", ce va fi împărţită în două.

Departe de saga "Twilight", Robert a continuat să lucreze şi la alte proiecte şi s-a bucurat de succesul pe care l-a avut cu filmul "Remember me".

Momentan el lucrează la lungmetrajul "Water For Elephants", alături de Reese Witherspoon şi Christoph Waltz. 

Urmăreşte trailerul la Twilight: Eclipse

Citeşte şi:Află cine sunt câştigătorii "MTV Movie Awards" - VIDEO

Robert Pattinson şi Kristen Stewart s-au sărutat în direct! - VIDEO

Pattinson se teme că îi va fi distrusă cariera de Kristen Stewart

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net