Român «mort» de două ori în China

Ultima actualizare:

Andrei Negrea, din Adâncata, judeţul Suceava, era plecat în China din decembrie 2008.

„Autorităţile chineze au anunţat că este vorba despre o sinucidere. Andrei Negrea s-a aruncat la 3 decembrie de la etajul 20 al unui hotel din Gungzhou", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Vestea că Andrei s-a sinucis, a îngrozit-o pe mama tânărului, care a aflat de moartea băiatului de la jurnaliştii „Click".

Maria Negrea a declarat ieri că, până la orele 18.00, nici unul dintre oficialii MAE din România nu i-a anunţat nmic.

„Fiul meu este în viaţă. Acum două săptămâni soţul meu a vorbit cu el şi i-a trimis bani ca să se întoarcă în ţară. Andrei este bine, stă acolo cu o fată", a declarat ieri Maria Negrea.

Femeia spune că este a doua oară când aude de moartea fiului ei, iar autorităţile nu îi spun nimic oficial.

„Nu mai cred în aşa ceva", a spus înlăcrimată femeia. Prima dată, vestea morţii lui Andrei Negrea a fost anunţată la sfârşitul lunii iulie de Marius Cazac, şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava.

„Din informaţiile noastre, tânărul a fost arestat în China încă de anul trecut şi executat săptămâna trecută (20-26 iulie - nr.) pentru trafic de droguri", declara la începutul lui august Marius Cazac.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro:Şoc: Andrei Negrea s-a sinucis în ChinaRomân executat în ChinaAndrei a plecat de acasă pentru bani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net