Românii din Italia cer să plătească retroactiv contribuţii la pensii. S-ar strânge 9 miliarde de euro, spun ei

Ultima actualizare:

"Guvernanţii din România se împrumută de la FMI pentru a plăti pensii. Românii din străinătate pot da o mână de ajutor. Cei mai mulţi dintre ei au muncit la negru cel puţin o perioadă, ei ar putea să îşi completeze acum perioada de contribuţie lipsă. Sistemul naţional de pensii din România are nevoie de aceşti bani, iar românii care au muncit la negru, de cele mai multe ori siliţi de împrejurări, pot spera la o bătrâneţe mai senină, cu o pensie minima asigurată, la vârstă la care nu vor mai putea munci", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele ARI, Eugen Terteleac, citat de Mediafax.

Referindu-se la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, Asociaţia Românilor din Italia a declarat că aceşti oameni care pleacă să lucreze în străinătate "vor să dea, nu să ia bani de la stat".

"Foarte mulţi au muncit şi muncesc la negru, mulţi se accidentează şi mor pe şantiere din străinătate şi dacă vor să se întoarcă acasă, sunt priviţi cu ostilitate, pentru că sunt consideraţi o nouă cheltuială pentru stat", a afirmat Asociaţia Românilor din Italia.

Conform calculelor ARI, dacă 500.000 de muncitori români ar plăti pentru o perioadă de 15 ani o sumă de 100 euro lunar, ar putea intra în vistieria statului, la bugetul de asigurări sociale, nouă miliarde de euro, aproape jumătate din împrumutul de la FMI, potrivit realitatea.net.

image
image
image
image
image
image
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net