Scandal în Germania după ce un copil român a murit în urma unui transplant cu celule stem direct în creier

Ultima actualizare:

Medicul care a efectuat procedura este cercetat penal şi nu mai lucrează în cadrul clinicii. Acesta este acuzat atât de moartea copilului român cât şi de rănirea gravă a unui alt micuţ în urma unei intervenţii similare. Băiatul în vârstă de zece ani din Afganistan a fost, însă. salvat în urma unei intervenţii de urgenţă. Familia băiatului a dat în judecată clinica,, scrie Adevărul.

La serviciile medicale ale clinicii Xcell-Center din Düsseldorf apelează anual mii de oameni care suferă de boli incurabile. Potrivit cliniciii, transplantul de celule stem poate vindeca boli precum Parkinson, autism, Alzheimer, diabet sau leziuni ale coloanei vertebrale. Un tratament complet costă între 12.000 şi 24.000 de euro, potrivit The Telegraph.

Institutul Paul-Ehrlich, care reglementează sistemul sanitar din Germania a întocmit un raport ca urmare despre clinica XCell Center, în care se precizează că injectarea de celule stem în creier a fost realizată cu urmări catastrofale. Potrivit aceluiaşi raport, tratamentul a fost unul superficial, iar astfel de tratamente care periclitează viaţa pacienţilor sunt interzise de legea germană şi trebuiesc stopate.

Celulele stem posedă capacitatea de a se transforma în celule înalt specializate, care mai departe pot forma orice tip de ţesut şi organ din corp.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net