6 reguli pe care trebuie să le respecţi, dacă mergi în vizită

Ultima actualizare:

1. Nu e bine să apari la uşă neanunţat, oricât de apropiat ai fi de gazdă. Orice vizită trebuie anunţată în prealabil.

2. Nu te duce niciodată cu mâna goală, mai ales în casele cu copii. O ciocolată, o prăjitură, sunt daruri de bun simţ.

3. Trebuie să fii punctual. Vei spune, poate, că nu încurci prea mult gazda dacă ajungi puţin mai devreme sau mai târziu. „Doar nu te aşteaptă în ploaie". Totuşi, nu e chiar aşa. Aurelia Marinescu menţionează, în „Codul bunelor maniere astăzi", că cel mai potrivit este să ajungi cu 10-15 minute după ora anunţată, dar nu mai târziu, pentru că altfel îi dai tot programul gazdei peste cap. Ca să nu mai vorbim dacă eşti invitat la masă - gazda şi restul invitaţilor vor fi nevoiţi să te aştepte cu masa întinsă. De asemenea, nici mai devreme de ora anunţată nu e politicos să ajungi, pentru că rişti să iei gazda pe nepregătite.

4. Nu te descălţa la uşă, mai ales dacă gazda insistă să nu o faci. Foloseşte cu încredere covoraşul de la intrare şi, dacă afară chiar sunt noroaie, poartă după tine, în geantă, nişte botoşei de plastic, de unică folosinţă, pe care să îi tragi peste încălţări.

5. Dacă eşti, la un moment dat, lăsat singur în cameră, nu te apuca să inspectezi încăperea, să-ţi bagi nasul, „din plictiseală", printre lucrurile gazdei.

6. Dacă nu eşti invitat la masă, nu sta mai mult de o jumătate de oră în vizită. Fii atent la semnale şi, dacă vezi că subiectele de discuţie s-au epuizat, e timpul de plecare. Evită să fii unul dintre musafirii care uită să mai plece.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net