Ai băut la volan? Rişti şi până la 15 ani de închisoare

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Obişnuieşti să conduci chiar dacă ai băut alcool? În cazul în care eşti prins băut la volan, sau, mai rău, eşti implicat într-un accident, s-ar putea să stai ani grei la închisoare! Potrivit capital.ro, deputaţii au elaborat din nou un proiect de modificare a Codului Rutier care prevede înăsprirea pedepselor pentru cei  ce pun în pericol viaţa participanţilor la trafic. Uite ce ni se pregăteşte!

Proiectul legislativ prevede patru tipuri de măsuri:

Dublarea sau chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau consum de stupefiante;

Creşterea duratei de suspendare a permisului la 5-10 ani pentru alcoolemie penală şi la 6 luni - 1 an pentru contravenţii;

Majorări în cazul recidivei în 5 ani pentru restituirea permisului, cu 10 ani pentru alcoolemia penală;

Imposibilitatea reducerii sancţiunilor aplicate pentru alcool şi droguri.

Dublarea pedepsei cu închisoarea

Dublarea pedepsei cu închisoarea va fi cuprinsă între 5 ani şi 10 ani dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,8 g/l alcool în sânge sau sub efectele stupefiantelor şi chiar triplarea pedepselor actuale la 10-15 ani dacă aceste persoane efectuează transport public de persoane sau transport de substanţe periculoase.

Perioade mai mari de suspendare a permisului

Perioade mai mari de suspendare a permisului pentru consumul de alcool şi stupefiante cuprinse:

Între 5 ani şi 10 ani, dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau sub efectele stupefiantelor; Între 6 luni şi 1 an dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Majorarea duratei de suspendare a permisului

Majorarea duratei de suspendare a permisului pentru consumul de alcool şi stupefiante atunci când se repetă aceeaşi faptă într-un interval de 5 ani de la restituire permisului cu:

10 ani dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,80 g/l alcool în sânge sau sub efectele stupefiantelor.

Un an dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de până 0,80 g/l alcool în sânge.

Acest act normativ prevede explicit că pedepsele pentru conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor nu pot fi reduse.

Victor Ponta propune confiscarea maşinilor pentru abateri rutiere grave

Premierul Victor Ponta a declarat recent că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.

simeon stalpnicul png

Acesta a spus că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite condiţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutire grave.

Acest lucru ar fi posibil numai dacă actuala Constituţie ar fi modificată, urmând să conţină o prevedere în acest sens. Premierul a declarat că doreşte să folosească exemplele unor ţări precum Franţa care au implementat cu succes strategii pe termen mediu de reducere a numărului de accidente rutiere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net