Avea apendicită, dar l-au tratat de «roşu în gât» - VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şi-au dus copilul la spital pentru că se simţea rău. Se aşteptau ca medicii să le spună de ce suferă fiul lor. Surpriză, însă! Salvarea a venit de la o colegă de salon care a reuşit să îl diagnosticheze pe micuţ, după două zile în care medicii l-au tratat greşit.

Violetei Săvescu nu îi vine să creadă că fiul ei, Mădălin (8 ani), a fost la un pas de moarte.

„Nu se simţea bine şi l-am dus la Spitalul „Sf. Maria".Doctoriţa Paula Popovici mi-a zis că are puroi în gât, l-a trimis la Boli Infecţioase şi la ORL, dar nu i-au găsit nimic. Ne-am întors, dar, săracul, continua să vomite.O colegă de salon mi-a zis că trebuie să aibă apendicită. Atunci am cerut ca Mădălin să fie din nou consultat. Avea peritonită primitivă, dar îl trataseră două zile de „roşu în gât".Chirurgul mi-a spus că, dacă mai stăteam puţin, îl pierdeam", spune femeia. Doctorii susţin însă că nu au luat în calcul varianta unei peritonite pentru că Mădălin nu se plângea de durere de burtă.

Au mâncat la banchet şi au ajuns la spital - FOTO

Doi bebeluşi au fost încurcaţi în spital

«Doctorul Eugen Săndică este Dumnezeu!»

„Copilul a venit febril şi acuza dureri în gât. Atât. Fără dureri la burtă. A fost foarte bine îngrijit. În prima zi când a venit nu acuza nici o durere. Părinţii spuneau că face febră. Nu avea nici un simptom de peritonită", spune medicul rezident Paula Popovici.

Medicii susţin chiar că această boală poate apărea în orice moment şi că este foarte greu de diagnosticat.

„A fost operat la două zile de la internare. Nu s-a întârziat deloc diagnosticul, s-au făcut o grămadă de consultaţii ca să se excludă alte diagnostice", spune doctorul Valentin Munteanu, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria" din Iaşi.

Click!spune

Peritonita este o inflamaţie a peritoneului (o membrană care căptuşeşte pereţii cavităţii abdominale). Se manifesta prin dureri abdominale, sensibilitate la palpare, febră.

Unele persoane acuză frisoane, greţuri, vărsături şi chiar dureri articulare. Există cazuri în care nu apare disconfortul abdominal, ci doar o degradare a stării de sănătate.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net