Avertismentul medicilor: a apărut deja valul doi al pandemiei de coronavirus

Ultima actualizare:

    Cele mai multe cazuri sunt în București, Suceava și Brașov
Cele mai multe cazuri sunt în București, Suceava și Brașov

Ne așteptam ca valul doi al pandemiei de coronavirus să „lovească” abia din toamnă, însă creșterea alarmantă de cazuri din ultima săptămână îi face pe medici să privească situația cu îngrijorare. Dr. Virgil Musta spune că valul doi a început deja să apară în anumite zone ale țării, iar Raed Arafat se teme de o supraaglomerare a spitalelor.

Virgil Musta: „Asistăm deja la un val doi în anumite zone”

„Asistăm deja la un val doi în anumite zone ale țării. Dacă ne uităm la Braşov, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei. Noi, din fericire (n.r. la Timișoara), stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauţi şi nu vom înţelege că trebuie să respectăm regulile, sigur vom avea şi un al doilea val. Acesta poate apărea în lunile de toamnă, poate iarnă. Sper ca acesta să poată fi ţinut sub control cum a fost ţinut şi în timpul primului val de pandemie”, a  afirmat pentru Express de Banat medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unde au fost cei mai mulți vindecați. Specialistul face apel la responsabilitate din partea tuturor, avertizând că, dacă vom continua în ritmul acesta, vom ajunge la o sufocare a sistemului de sănătate: „La Brașov, la București, riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent. Asta din cauză că oamenii nu înțeleg că există virus, că există transmitere, că dacă nu respectăm regulile riscăm să ne relaxăm cu măsuri mai stricte”. 

Raed Arafat: „Vom ajunge să decidem cine trăiește și cine moare” 

Îngrijorat de creșterea numărului de cazuri este și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat. „Ne obișnuisem cu 100 și ceva de cazuri pe zi, după care dintr-o dată au apărut peste 200, peste 300, chiar 400 de cazuri pe zi. Jumătate din ele în București, Ilfov, Argeș și Prahova. Cresc cazurile active care nu sunt vindecate. Acum suntem aproape la 6.000. Cel mai bun lucru ar fi ca vindecările să fie mai multe decât cazurile noi. Noi trecusem prin faza asta, am avut-o deja, dar ne-am întors încet, încet şi începe să vedem cazurile active”, a afirmat şeful DSU într-un interviu la Digi 24. Din cauza inconștienței românilor, a lipsei lor de responsabilitate, riscul supraaglomerării spitalelor este mare. „La un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă şi nu vrea să asculte, ne rămâne nouă, medicilor, o singură soluţie: aşteptăm la spital, primul venit, primul servit şi să nu uite lumea că vom ajunge la situaţia ca medicii să decidă cine rămâne în viaţă şi cine nu. Sună extrem de cinic, dar este realitatea, asta s-a întâmplat în alte ţări”, mai spune Arafat. 

image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net