Bac 2015. Elevilor le sunt testate luni aptitudinile digitale

Ultima actualizare:

    Bac 2015: Elevii mai au de susţinut două probe oralefoto: observator.tv
Bac 2015: Elevii mai au de susţinut două probe oralefoto: observator.tv

Bac 2015. Aproape 170.000 de elevi s-au înscris la examen anul acesta, cu 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune din 2014. Aproape 145.000 sunt liceenii din promoţia de anul acesta, iar aproximativ 25.000 de candidaţi au terminat liceul în anii anteriori. În aceste zile, absolvenţii susţin examenul oral la limba maternă, ce are loc între 10 şi 12 iunie.

Emoţii mari pentru elevii claselor a XII-a. Aceştia mai au două probe orale de susţinut, înaintea celor scrise. Astfel, luni, ei vor fi testaţi la proba de competenţe digitale, iar mai apoi vor susţine pe cea orală de limbă străină. Probele scrise se vor desfăşura între 29 iunie şi 3 iulie, iar rezultatele vor fi afişate la 6 iulie.

Bac 2015. Programul examenelor de bacalaureat pentru sesiunea iunie - iulie

Prima sesiune din acest an a examenului naţional de Bacalaureat a debutat luni, 8 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Proba se va desfăşura pe durata a trei zile (8-10 iunie). În intervalul 10-12 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), iar în perioada 15-19 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Ciclul probelor orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 22 şi 26 iunie. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, încep luni, 29 iunie, precizează Ministerul Educaţiei Naţionale.Probe orale15 - 19 iunie - Competenţe digitale22 şi 26 iunie - Limbă străină

Bac 2015. Probe scrise

Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în data de 29 iunie la limba şi literatura română şi în 30 iunie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

29 iunie - Limba română1 iulie - Proba obligatorie a profilului3 iulie - Proba la alegereAfişarea rezultatelor - 6 iulie

Contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate la 10 iulie.

Bac 2015. Cine susţine examentul în condiţii speciale

Doi elevi din cei peste 2.600 din judeţul Harghita care susţin bacalaureatul dau examenul în condiţii speciale, o absolventă hipoacuzică primind aprobare să poarte aparat auditiv, iar o altă adolescentă, cu probleme neurologice, va fi singură într-o clasă şi va dicta rezolvările subiectelor.

Vicepreședintele Comisiei județene de Bacalaureat, inspectorul școlar Bartolf Hedwig, a declarat, luni, potrivit Mediafax, că o absolventă hipoacuzică a solicitat și a primit aprobare de la Ministerul Educației să poarte aparatul auditiv în timpul probelor scrise.

"Va purta aparatul auditiv mai ales la începutul probelor, când se dau instrucțiuni cu privire la ce și cum trebuie să completeze foaia de examen. Ea nu are tulburări de mic copil, numai de un an și jumătate a rămas fără auz și este o elevă foarte bună la învățătură", a spus Hedwig.

O altă elevă, cu probleme neurologice, de scriere, de citire și dislexie, caracteristice afecțiunii de care suferă, va fi examinată separat de colegii ei, singură într-o sală de clasă, și va dicta rezolvările subiectelor unui profesor de altă specialitate decât proba pe care o susţine.

Potrivit sursei citate, în această situație nu a fost necesară aprobarea Ministerului Educației, astfel de cazuri fiind prevăzute în metodologia desfășurării examenului național de bacalaureat.

Subiecte română BAC 2015

Rezolvare subiecte română BAC 2015

BAC 2015 Subiecte Matematică m1 și m2 și subiecte istorie

Bac 2015 Subiecte Matematică M1 și M2

BAC 2015 Rezolvare subiecte Istorie

Bacalaureat 2015 subiecte Geografie, CHimie, Fizică, Biologie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net