Bunele maniere atunci când faci cunoştinţă cu cineva

Ultima actualizare:

    Dacă ambele persoane au aproximativ aceeaşi vârstă şi acelaşi rang, cea care întinde prima mâna este femeia
Dacă ambele persoane au aproximativ aceeaşi vârstă şi acelaşi rang, cea care întinde prima mâna este femeia

Aproape zilnic cunoaştem persoane noi, ne prezentăm, ne salutăm, încât a devenit un lucru natural, banal. Dar oare respectăm codul bunelor maniere în asemenea momente? Ştii cine trebuie să întindă primul mâna, cine salută mai întâi?

Potrivit Aureliei Marinescu, autoarea „Codului bunelor maniere astăzi”, cel care întinde primul mâna este doamna, persoana mai în vârstă sau superiorul. De multe ori persoana de rang inferior sau cea mai tânără iniţiază strângerea de mână, ceea ce este o impoliteţe. Însă să refuzi o mână întinsă, indiferent din partea cui ar veni, este o jignire gravă pe care nu ai dreptul să aduci nimănui.

În ceea ce priveşte salutul, la o simplă întâlnire, salută primul cel care intră într-o încăpere, într-un magazin, într-un local, într-un birou. Foarte multe persoane se sărută pe obraji atunci când se întâlnesc sau îşi iau la revedere. Nu este politicos să faci acest lucru pe stradă. "În plină stradă, acest gest nu lasă o impresie bună, însă la gara sau la aeroport nu şochează pe nimeni”, mai spune Aurelia Marinescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net