Odată cu venirea primăverii, instalaţiile din locuinţa ta precum cele de gaz, lumină, apă şi căldură ar trebuisă suporte o revizie generală şi eventuale reparaţii în cazul în care este nevoie. Uite ce ar trebui să faci înainte de sezonul cald!


Gaze naturale

Revizia se face de opersoană autorizată

În timpul iernii, aragazul şi cuptorul sunt mai solicitate pentru că găteşti mai mult decât în sezonul cald. Primăvara şi vara, de exemplu, mâncăm multe salate, mai puţine alimente gătite şi prăjeli. Iarna însă, organismul ne cere mâncăruri mai grele care se prepară la flacăra aragazului. Un reprezentant Distrigaz va observa dacă există scurgeri de gaze. Au existat situaţii în care sistemul electric de aprindere a aragazului era defect, motiv pentru care curentul s-a „prelins" pe ţeava de gaze. Pentru orice neregulă sună la Distrigaz şi fă-ţi o programare!

Apă

Atenţie la  scurgerile de apă!

Nu ai mai verificat de mult timp ţevile de apă? Ar fi cazul să le faci o revizie. E foarte im­portant ca robineţii să se în­chidă corespunzător pentru a nu exista scurgeri. Verifică ţe­vile dacă nu cumva sunt ruginite sau corodate. E posibil să te trezeşti cu o ţeavă spartă şi să te inunzi. Observă îmbi­nă­rile dintre componentele ba­teriei de la chiuvetă şi cadă şi, în cazul în care observi defecţiuni, cheamă un instalator!

Lumină

Transmite indexul  la curent electric!

Iarna, consumi mai mult curent electric: foloseşti mai multe becuri, ţii în priză calorifere electrice, reşouri, iar unii dintre noi chiar ne-am încălzit locuinţa folosind aparatul de aer condiţionat. Deci, peste iarnă, factura la energie va fi mai mare. Unele persoane au contracte cu Electrica în care se specifică faptul că indexul se transmite de către client lunar, la două sau trei luni. În cazul în care te afli într-o astfel de situaţie, nu uita să transmiţi indexul! Dacă nu, la recalculare vei plăti sume foarte mari!

CĂldură

Spală caloriferele după ce se închide căldura!

Nu peste mult timp, RADET-ul va fi închide căldura. E recomandat ca după acest moment să aeriseşti caloriferele şi să le speli în interior. De asemenea, le poţi înlocui cu modele mai noi.
Atenţie însă la repartitoare pentru că nu ai voie să rupi sigiliul! Dacă vrei să înlocuieşti caloriferul trebuie să te adresezi firmei care deţine repartitoarele de costuri pentru a le demonta şi a le monta pe caloriferul cel nou.

Nu desigila repartitoarele, apometrele sau contorul electric!

Deşi în locuinţa ta poţi repara şi singur anumite lucruri defecte, nu întotdeuna este recomandat să încerci să le faci chiar pe toate.

Nu încerca să repari singur instalaţia de gaze! Revizia şi eventualele reparaţii se fac numai de către o persoană specializată şi autorizată.

De asemenea, este interzis să umbli la apometre sau repartitoare deoarece este interzis să rupi sigiliile. Bineînţeles, este interzis să rupi sigiliul contorului electric. Dacă vrei să îţi pregăteşti de pe acum aparatul de aer condiţionat alimentându-l cu freon, va trebui să te adresezi unei firme care să facă toate pregătirile. La fel se pune problema şi în ceea ce priveşte boilerul sau centrala termică. Orice defecţiuni care apar trebuie remediate de către persoane specializate. Uite cui te poti adresa: reparatot.ro, ­reparincasa.ro, ­instalatorultau.ro.

Renovezi casa? S-ar putea să ai nevoie de autorizaţie de construcţie

Vrei să-ţi modifici apartamentul? Mihai Mereuţă, specialistul Click!, îţi spune ce prevede legea şi care sunt lucrările care necesită autorizaţie din partea statului.

Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă la solicitarea proprietarului de imobil, teren, construcţii identificate prin număr cadastral.

Autorizaţia de construire se emite pentru: lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitate, schimbare de destinaţie sau de reparare.

Nu necesită autorizaţie de construire:

* reparaţii la acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;
* reparaţii de tâmplărie interioară şi exterioară dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele;
* reparaţii şi înlocuitori de sobe de încălzit;
* zugrăveli, vopsitorii interioare şi exterioare (dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culoarea iniţială);
* reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
* reparaţii şi înlocuiri la finişaje interioare şi exterioare.

Autorizaţia, emisă de administraţia publică locală

Autorizaţia de construire se emite de către preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al Capitalei, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor. Termenul de eliberare a autorizaţiei este de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei. Nu se emit autorizaţii provizorii. Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire.


 
 
Loading...
Citeste tot despre: