Click! îţi spune totul despre evaluarea copiilor de 6 ani

Ultima actualizare:

Evaluarea dezvoltării psihosomatice se va desfăşura în toată ţara în intervalul 2-19 aprilie. Întâlnirea, la care pot participa şi părinţii, nu durează mai mult de jumătate de ceas, iar rezultatul va fi comunicat pe loc.

Specialiştii vor decide dacă prichindeii de 6 ani sunt suficient de dezvoltaţi să intre în clasa pregătitoare sau ar trebui să mai aştepte un an, în grădiniţe.

„Comisiile de evaluare a copiilor de 6 ani sunt necesare pentru că şi educatorii şi părinţii trebuie să afle dacă au un copil dezvoltat pentru şcoală", ne-a explicat şi ministrul educaţiei, Remus Pricopie.

Click! vă spune tot ce trebuie să ştiţi despre testul de evaluare. Testarea este obligatorie pentru copiii care împlinesc şase ani în perioada 1 septembrie -31 decembrie 2013 şi vor să se înscrie în clasa pregătitoare, precum şi pentru cei care împlinesc şapte ani în aceeaşi perioadă şi se consideră pregătiţi să intre în clasa întâi. Lista instituţiilor unde vor avea loc testările va fi afişată pe 28 martie în şcoli şi grădiniţe.

Membrii comisiilor sunt specialişti în educaţie şi psihopedagogie. Vor pune circa 20 de întrebări simple, din care îşi vor da seama dacă prichindeii sunt pregătiţi pentru a merge la şcoală. Iată pricipalele criterii urmărite de către evaluatori:

Comunicare

Vor urmări uşurinţa cu care copilul vorbeşte, dacă face fraze complete, dacă poate reproduce o poveste cunoscută, dacă ştie diferenţa între literă şi cuvânt, dacă a deprins abilitatea de a citi şi a scrie.

Număratul şi socotitul

Întrebări din care să reiasă că recunoaşte numeralele până la zece; recunoaşte formele geometrice; ştie să aranjeze obiectele de la mare la mic.

Socializare

Aveţi un copil dezvoltat psihic, dacă împarte obiectele cu alţii; ascultă când este în grup; iniţiază conversaţii.

Dezvoltare emoţională

Unii copii nu scot un sunet când întâlnesc străini. Specialiştii vor urmări dacă micuţii se separă uşor de părinţi, dacă fac diferenţa dintre bine şi rău, dacă sunt capabili să îndeplinească o sarcină până la capăt.

Dezvoltare fizică

Va merge la şcoală copilul care ţine creionul cu degetele, nu în pumn, care se poate încheia la nasturi sau fermoare, dacă ştie să coloreze o imagine fără a depăşi conturul.

Părinţii se vor putea informa sunând la un număr Telverde, de unde pot obţine informaţii despre înscrierea în clasa pregătitoare. Număr de telefon 0800.816.xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru judeţ. De exemplu, pentru Bucureşti este 021, iar pentru Arad 257.

Din 2 aprilie, toate inspectoratele şcolare vor afişa listele cu străzile arondate şcolilor. Pe prima pagină a site-urilor proprii, va fi o rubrică denumită „Înscrierea în învăţământul primar 2013". Linkuri către site-urile inspectoratelor şcolare sunt disponibile la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/18811.

Fiecare unitate de învăţământ în care există clasa pregătitoare va organiza „Ziua Porţilor Deschise„ într-una din zilele din intervalul 30 martie -7 aprilie. Părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile puse la dispoziţie şi vor putea discuta cu cadrele didactice despre subiectele care îi interesează.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net