O clinică privată din România face teste COVID-19. Anunțul a fost făcut de unitatea medicală pe pagina de Facebook. Prețul unui astfel de test este de 350 de lei.


Este vorba despre testul care se face prin exudat nazo-faringian, transmite compania.

Clinică privată din România face teste COVID-19. Cât costă și cum trebuie să procedezi

Anunțul a fost făcut pe site-ul companiei și pe pagina de Facebook.

”Începând de astăzi, testăm, la cerere, populația adultă pentru SARS-CoV-2 prin RT PCR din exudat nazo-faringian, pe baza de programare la 021-9699.  Locație: Laboratorul de Analize Medicale din Calea Plevnei, nr. 172. Orar: Luni – Vineri: 07.00 – 19.00. Rezultatele sunt gata in 24 de ore si se pot afla de pe site-ul www.sanador.ro, cu CODUL DE PROBA. Preț: 350 lei”, se arată în anunț.

Cum au reacționat internauții

Anunțul făcut de Sanador a împărțit utilizatorii Facebook-ului în două tabere. Unii critică faptul că aceste teste nu au fost trimise către Ministerul Sănătății pentru a fi distribuite în funcție de nevoie iar de cealaltă parte, sunt cei care sunt bucuroși că se pot testa la cerere.

Sanador spune că sumele obținute sunt folosite la cumpărarea altor teste

Clinica a ținut să precizeze că face testul contra-cost după ce, anterior, a efectuat gratuit, acoperind din fonduri proprii, sute de testări. ”Este un proces extrem de costisitor, pe care nu-l mai putem susține. De asemenea, am făcut toate demersurile necesare către Ministerul Sănătății pentru a intra în Programul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile Prioritare. Am dorit și dorim în continuare ca pacienții asigurați să beneficieze de testare fără plată.  Menționăm că încasările sunt folosite pentru acoperirea costurilor cu personalul specializat, alocat exclusiv acestui scop, dar și pentru echipamente, dezinfectanți și achiziția de noi kituri. Dorim cu putere să venim în sprijinul oamenilor și în acest sens am pus la dispoziție spații și aparatură, am suplimentat rigorile în privința igienei, controlului și a triajului”.

308 romani au fost diagnosticati cu COVID-19 până vineri.

50.000 de teste disponibile pentru sistemul public

Grupul de Comunicarea Strategică a anunțat, luni, că săptămâna aceasta vor fi peste 50.000 de teste disponibile, care pot diagnostica îmbolnăvirea cu COVID-19. În acest moment sunt 1.524 de teste pentru diagnosticare moleculară, la nivelul celor 7 centre de boli infecțioase din țară, la care se adaugă alte 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate recent de Compania Unifarm, care vor ajunge în această săptămână în unitățile sanitare.

Peste 8000 de români, testați până în prezent

Vineri, autoritățile au anunțat că, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.  Este un număr aproape dublu față de cel raportat joi. Grupul de Comunicare Strategică a transmis că această creștere este determinată de schimbarea metodologiei de raportare în sensul menționării numărului total de teste realizate, chiar dacă anumite persoane au realizat mai mult de un singur test pentru noul coronavirus (COVID-19) dar și de creșterea numărului de teste realizate la nivelul centrelor care beneficiază de aparatura necesară.

Conform rapoartelor oficiale, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În prezent, în ţara noastră sunt testate pentru coronavirus doar acele persoane pentru care există suspiciuni că ar putea fi infectate. Fie persoane care au simptome medicale, fie cele care au călătorit în zonele de risc. 

Citește și:

Medic: Testele rapide pentru coronavirus se pot utiliza oriunde și sunt ușor de interpretat, ca un test de sarcină

VIDEO Primarul Iașului își face săptămânal test de coronavirus. Câte teste au fost prelucrate până acum

 
 
Loading...
Citeste tot despre: