Criminala de la Medicină merge la muncă în afara închisorii. E încarcerată de 11 ani

Ultima actualizare:

    Carmen Şatran a muncit 374 de zile după gratii
Carmen Şatran a muncit 374 de zile după gratii

Clemenţă în cazul crimei de la Medicină! Carmen Şatran, fostă Bejan, studenta condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru omorul comis în august 2009, care a şocat o ţară întreagă, a obţinut o schimbare a regimului de detenţie. Astfel, tânăra în vârstă de 31 de ani beneficiază de regim deschis, cea mai lejeră formă de executare a unei pedepse.

Aflată de mai bine de 11 ani în închisoare şi încarcerată la Penitenciarul Gherla, pentru uciderea lui Trifu Schroth, un rom bogat din Timişoara, Carmen Şatran a obţinut modificarea regimului de detenţie - din semideschis în deschis. Deţinuţii din regimul deschis pot presta muncă, în interiorul şi în exteriorul penitenciarului, fără supraveghere, cu obligaţia de a reveni în puşcărie după terminarea programului. 

Practic, Carmen Şatran poate ieşi în fiecare zi, fără supraveghere, pentru a merge să lucreze timp de opt ore. Într-o astfel de situaţie, deţinutul trebuie să respecte un traseu bine stabilit şi să ţină cont de o serie de reguli. În cazul în care rămân în penitenciar, deţinuţii care execută pedepsele în regimul deschis pot ţine camerele descuiate atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, având acces liber în locurile şi în zonele stabilite de administraţia închisorii. Fiind condamnată pentru omor, Carmen Şatran a fost încarcerată mai întâi la maximă siguranţă.

Sergiu Florea, celălalt autor  al omorului din camera de cămin
Sergiu Florea, celălalt autor al omorului din camera de cămin

Trifu Schroth, bărbatul ucis  şi tranşat de cei doi studenţi
Trifu Schroth, bărbatul ucis şi tranşat de cei doi studenţi

Ulterior a fost trecută în regim închis, iar mai apoi în regim semideschis.  Judecătoria Gherla a constatat că, pe parcursul detenţiei, Carmen Şatran a fost o deţinută-model şi a fost recompensată de 53 de ori, fără să fie sancţionată vreodată. Deţinuta a fost implicată în mai multe programe de reeducare şi a muncit 374 de zile. În prezent, fosta studentă lucrează la serele de legume ale Penitenciarului Gherla. Surse de la administraţia penitenciarelor au declarat că următorul pas e eliberarea condiţionată. Potrivit adevărul.ro, ea are posibilitatea să intre, în cel mult un an, la comisia pentru eliberare condiţionată.

August 2009 - Filmul asasinatului din camera 50

Vacanţa de vară din 2009 i-a găsit pe Sergiu Florea (originar din Hunedoara) şi pe Carmen Bejan (Ineu, Arad), în Timişoara, pentru sesiunea de restanţe. Iubiţi la vremea respectivă, ambii în anul I, Carmen şi Sergiu au închiriat camera 50 din cămin. Pentru a face rost de bani, cei doi au hotărât ca fata să „se vândă” unui rom bogat din Timişoara. Astfel, Trifu Schroth (65 de ani) a fost ademenit în camera de cămin, unde urma să întreţină relaţii sexuale contra 500 de euro cu Carmen. Din cauza unor neînţelegeri privind banii, între studentă şi rom a izbucnit un conflict. În altercaţie a intervenit şi Sergiu Florea, iar cei doi l-au înjunghiat pe bărbat. Apoi, aceștia au plecat să cumpere saci din plastic şi un geamantan în care să pună cadavrul, pe care ulterior l-au tranşat. În jurul orei 4.00, ei au ieşit din camera de cămin cu geamantanul, iar urmele de sânge lăsate pe hol i-au trezit suspiciuni portarului de la cămin, care a anunţat Poliţia. La proces, tinerii au încercat să dea vina unul pe altul. După intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pedeapsa studenţilor a fost redusă cu patru luni. Prin urmare, a rezultat o pedeapsă finală de 19 ani şi opt luni de închisoare pentru fiecare dintre asasini.

image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net