Divorţul părinţilor, traumatizant pentru copii. Psihiatrii explică ce efecte are şi cum pot fi evitate

Ultima actualizare:
Dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru
Dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru

Înainte de 1989, divorţurile erau extrem de rare din cauza repercusiunilor ( precum posibilitatea de a-ți pierde slujba, prejudecățile familiei și ale prietenilor sau riscul pentru copiii cuplului de a fi discriminați la școală). Cei mai mulți parteneri alegeau, astfel, să ascundă mizeria sub preș și să continue relații disfuncționale, de teama stigmatizării. Toate acestea s-au schimbat după Revoluţie, cuplurile au înţeles că mariajul nu trebuie să fie până la moarte dacă nu îşi doresc. În prezent, rata divorțurilor în România e de 22%, de două ori mai mică decât cea de la nivel european (44%), și reprezintă un fenomen în creștere. Cei mai afectaţi sunt, evident, copiii.

Familia reprezintă întregul univers al copiilor, mai ales când aceștia sunt mici. Este locul în care se simt în siguranță, în care învață despre lume și în care primesc toată atenția și afecțiunea de care au nevoie la acea vârstă. Un divorț este un eveniment traumatic în primul rând pentru că schimbă inevitabil și iremediabil acest univers, din care va lipsi cel puțin o persoană, precum și dinamica familială, spune dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru Clinica Hope. Asta nu înseamnă că părinții trebuie să stea împreună de dragul copiilor, întrucât un mediu familial plin de conflicte, tensiuni și chiar violență este și el extrem de nociv. Mai degrabă, trebuie luate în considerare posibilele efecte negative ale unui astfel de eveniment, pentru a putea lua măsuri preventive. Dr. Gabriella Bondoc explică pe larg ce efecte poate avea un divorţ asupra copiilor şi ce măsuri e bine să ia părinţii, pentru a-i proteja.


    Dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru
Dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru

Divorțul poate crește riscul de afecțiuni psihice

Indiferent de vârstă sau sex, studiile arată o incidență crescută a problemelor psihice la copiii cu părinți care divorțează. Divorțul poate declanșa o tulburare de adaptare, care se poate rezolva după câteva luni. Însă depresia și anxietatea rămân la cote mai mari la acești copii pe termen lung. De asemenea, copiii din familii nucleare au șanse mai mici de a avea ADHD sau alte tulburări de învățare, indiferent de venitul sau educația părinților. În plus, un studiu recent care a analizat riscul de depresie la adulții ai căror părinți au divorțat a descoperit că în cazul persoanelor care au suferit un episod depresiv în adolescență, șansele să aibă alte episoade la maturitate sunt mai mari dacă provin din familii monoparentale. Cu alte cuvinte, divorțul poate contribui la declanșarea depresiei, dar și la întreținerea acesteia pe tot parcursul vieții.

Divorţul le poate cauza copiilor probleme de comportament

Copiii ai căror părinți divorțează pot avea mai multe probleme de externalizare, precum tulburări de conduită, delicvență și comportamente impulsive, față de copiii din familii cu doi părinți biologici.

Divorțul le poate afecta starea de sănătate

În Statele Unite, un studiu la nivel național din 2012 indică faptul că 22% dintre copiii din familii monoparentale aveau o stare de sănătate precară, față de 12% dintre copiii din familii nucleare. De asemenea, copiii cu părinți divorțați au șanse mai mari de a ajunge pe secția de urgență și de a fi abuzați sau neglijați de către unicul îngrijitor, un studiu indicând că acest risc e dublu.

Divorțul poate afecta dezvoltarea cognitivă și performanța școlară și academică

Un părinte singur nu mai are atât de mult timp pe care să-l acorde exclusiv copilului, celălalt părinte e limitat de timp, astfel, copiii beneficiază de mai puțină atenție și îngrijire, ceea ce poate duce la mai puțină stimulare lingvistică, ajutor cu temele sau monitorizarea activităților. Acestea sunt câțiva dintre factorii care pot duce la statisticile îngrijorătoare care arată că:- acești copii au medii mai mici și risc crescut de a repeta un an;

- copiii din familii nucleare au rezultate mai bune la matematică și alte materii științifice decât cei proveniți din familii monoparentale;- copiii crescuți de mame singure au un risc de două ori mai ridicat de a lipsi de la școală din cauza bolii sau accidentelor;- un studiu american a descoperit că doar 27% dintre persoanele cu părinți divorțați au obținut o diplomă de licență sau masterat, în comparație cu 50% dintre persoanele cu părinți căsătoriți.

Divorțul poate afecta viitorul profesional al copiilor

Studiile arată că viitorul acestor copii nu e roz, chiar după ce au trecut zeci de ani de la divorț. Copiii ai căror părinţi divorțează au un risc mai mare de a fi șomeri, au venituri mai mici și șanse mai mici de a ascensiona în ierarhia socială.

Divorțul poate afecta relațiile viitoare ale copiilor

Faptul că părinții se despart are un profund impact emoțional asupra copiilor, care pot crede că dacă părinții lor nu se mai iubesc, e posibil ca același lucru să se întâmple și în relație cu ei. În plus, pot simți că viitorul este incert, că nu pot avea încredere în părinții lor sau alte figuri de autoritate. Evident, acest efect este exacerbat atunci când unul dintre părinți este absent din viața copiilor, aceştia dezvoltând o frică de abandon și o anxietate de separare, care dacă nu sunt tratate, le vor influența toate relațiile viitoare, atât romantice, cât și de prietenie. Statisticile arată că aceștia au un risc crescut de divorț la rândul lor, care poate ajunge la 91% pentru cazurile în care ambii părinți s-au recăsătorit după divorț. În cartea sa, „Înțelegând ciclul divorțului” Nicholas Wolfinger susține că atunci când ambii parteneri provin din familii cu părinți divorțați, riscul de divorț crește cu 200%. Dacă dimpotrivă, părinții au un mariaj fericit, șansele ca copiii lor să divorțeze scad cu 14% față de populația generală.

Financiar, unii copii nu îşi mai permit atât de multe lucruri ca înainte

În România există 145.000 de familii monoparentale, adică un părinte singur cu copiii, iar peste jumătate din acestea se află la risc de sărăcie sau excluziune socială. Cum este de așteptat, acest risc este mai mare în cazul famililiilor monoparentale decât al celor cu ambii părinți, unde există de obicei două venituri și cheltuieli mai puține. Sărăcia reprezintă o sursă semnificativă de stres pentru părinți, afectând modul în care se raportează la copii, și ca urmare, aceștia au un risc crescut de tulburări comportamentale și cognitive. De asemenea, veniturile mici înseamnă că copiii au acces limitat la o serie de bunuri și servicii, precum consiliere, meditații, activități extracuriculare sau mâncare sănătoasă, ceea ce are un impact semnificativ asupra întregii dezvoltări a acestora. Nu în ultimul rând, sărăcia poate duce la discriminarea copiilor de către colegii lor, putându-se ajunge până la bullying, acest lucru având repercursiuni importante privind integrarea lor socială și dezvoltarea psihologică.

Petrec mai puţin timp cu părinţii

Părinții și copiii care trec printr-un divorț au un risc crescut de a experimenta niveluri ridicate de stres și conflicte familiale. Acestea sunt cauzate de schimbarea rolurilor în familie (mama poate lua dintr-o dată și rolul de tată), de posibilele schimbări profesionale (părintele care primește custodia probabil se va angaja dacă înainte stătea acasă, sau poate decide să lucreze în plus pentru a-și suplimenta veniturile) și de schimbarea locuinței. Unii psihologi susțin că astfel de stres reduce căldura părinților față de copii, sprijinul și îngrijirea pe care le-o oferă, ceea ce cauzează relații mai proaste între copiii și părinți. De asemenea, sunt cazuri în care copiii pot pierde definitiv relația cu părintele care pleacă din mediul familial, care poate decide să rupă legătura. Pierderea relațiilor parentale și expunerea la stres și conflict sunt extrem de nocive pentru copii, afectându-le securitatea emoțională și bunăstarea psihologică, cu implicații pe termen lung. Studiile psihologice și sociologice sugerează că într-o familie monoparentală copiii primesc mai puțină atenție, supraveghere și mai puțin timp de calitate petrecut cu părinții decât în familiile cu doi părinți biologici. Acest lucru este de așteptat, dat fiind responsabilitățile duble pe care le are părintele care are custodia, în timp ce celălalt părinte este limitat de distanță și/sau de termenii legali ai despărțirii în ceea ce privește implicarea sa de zi cu zi în viața copiilor. 

Cum cunt afectaţi copiii în funcție de vârstă

Divorțul poate surveni la orice vârstă a celor mici, iar impactul este diferit în funcție de etapa lor de dezvoltare. În general, cu cât sunt mai capabili de a înțelege ceea ce se întâmplă și de a-și exprima sentimentele, cu atât e mai ușor să proceseze tristețea provocată de despărțirea părinților. Iată, pe scurt, efectele divorțului pe diferite grupe de vârstă:

- Copiii mici, cu vârste între 1 și 3 ani au o putere de înțelegere limitată, ca urmare, vor fi destul de confuzi în legătură cu ce înseamnă divorțul. În plus, nu au dezvoltat încă abilitățile necesare pentru a se adapta la noua situație, așadar sunt mai vulnerabili decât copiii mai mari la aceste schimbări. În plus, copiii mici adesea se învinuiesc pe ei înșiși pentru divorțul părinților.- Copiii de vârstă școlară (6-12 ani) au ceea ce se cheamă gândire magică, așa că pot să viseze și să spere că părinții lor se vor împăca, ceea ce le dă false speranțe. De asemenea, la vârsta aceasta sunt în continuare destul de egocentrici, și se pot învinui pentru despărțire sau pot să considere că au datoria de a-și împăca părinții. Copiii nu au niciun fel de control asupra a ceea ce se întâmplă în viața lor, acest lucru fiind o sursă semnificativă de stres, ce poate duce la comportament agresiv sau regresiv (să nu mai mănânce sau să se îmbrace singuri, să urineze în pat, etc.). Comportamentul agresiv este cel mai adesea manifestat la școală, performanța lor școlară, dar și integrarea socială având de suferit.- Adolescenții se află în mod natural în faza de detașare parentală, în care se îndepărtează de părinți și dobândesc autonomie. Un divorți poate să accentueze acest proces, ducând la respingerea agresivă a părinților, chiar încetarea contactului cu unul dintre aceștia. Rebeliunea și setea de independență pot duce la comportamente impulsive și periculoase, precum sexul neprotejat, consumul de substanțe, auto-vătămare. 

Sfaturi pentru părinții care divorțează

Petreceţi cât mai mult timp alături de copil şi asiguraţi-l de toată dragostea
Petreceţi cât mai mult timp alături de copil şi asiguraţi-l de toată dragostea

Divorțul poate fi o experiență traumatică pentru copii, dar cei mai mulți se acomodează în primii doi ani. În plus, părinții îi pot ajuta pe cei mici să treacă cu bine de această perioadă dificilă. Iată ce sfaturi are psihiatrul Gabriella Bondoc!1. Ține conflictul departe de copii. Relația ta cu fostul partener nu trebuie să afecteze relația pe care fiecare dintre voi o aveți acum cu copiii. Nu vorbii urât despre aceștia de față cu cel mic, nu vă certați în fața lor. Un conflict parental prelungit crește șansele de probleme sociale și psihologice.2. Spuneți-le împreună copiilor despre divorț, cât mai pe înțelesul lor, arătându-le că îi iubiți în continuare și nu e vina lor. Încurajați-i să vă spună orice neliniște ar avea și subliniați faptul că sunteți mereu deschiși la conversații despre acest subiect.3. Schimbările bruște sunt greu tolerate de copii și adaugă la stresul și neliniștea lor. Dacă e nevoie să vă mutați într-o nouă casă sau ca unul dintre voi să plece, așteptați cel puțin câteva săptămâni din momentul în care au aflat vestea.4. Păstrați o relație apropiată cu copiii, chiar dacă nu sunteți cel care are custodia. Cercetările arată că o relație rece sau deficitară cu unul sau ambii părinți face mai dificilă recuperarea după divorț. Doar pentru că ați divorțat de părintele copilului, nu înseamnă că ați divorțat și de el. Petreceți timp de calitate împreună, iar atunci când nu sunt în grija ta, există opțiuni nelimitate de a comunica: la telefon, prin videochat, pe social media, prin mesaje scrise, mesaje audio, etc.5. Stabiliți împreună reguli comune pentru copii, astfel încât sunteți consecvenți în modul în care vă creșteți copiii. Poate fi extrem de debusolant pentru cei mici dacă un părinte aplică un set de norme, iar celălalt e la extrema opusă. Copiii nu vor mai înțelege ce e bine și ce e rău, și vor avea parte de mai mult stres în viața lor.

Toate aceste statistici formează un tablou sumbru și nu putem nega faptul că divorțul este o problemă reală de sănătate fizică și psihică pentru copii. Asta nu înseamnă însă că părinții sunt condamnați să rămână căsătoriți până când copiii devin adulți, ci mai degrabă că aceștia trebuie să ia măsuri și să depună eforturi considerabile pentru a minimiza consecințele negative asupra celor mici. Acest lucru poate însemna inclusiv să apeleze la ajutorul profesionist al specialiștilor în sănătate mintală atât pentru copii, cât și pentru ei înșiși, pentru a ușura tranziția spre noua viață.

image
image
image
image
image
image
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net