Brazi de Crăciun împodobiţi de designeri şi vedete vor fi vânduţi pe 12 decembrie. Banii obţinuţi vor ajunge la copiii care au nevoie de ajutor ca să învețe carte. Potrivit statisticilor citate de organizaţia Salvaţi Copiii, 30.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial au fost nevoiți să abandoneze școala. Festivalul brazilor de Crăciun a ajuns la a 19-a ediție.


În fiecare an unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români îşi pun imaginaţia la treabă creează cei mai extravaganţi brazi de Crăciun

Doina Levinţa, Adela Pârvu, Mihaela Bachmann, Laura Olaru, Omid Ghannadi şi Cătălin Măruţă sunt numai câteva nume celebre din România care au  facut brazi spectaculoşi pentru ca tot mai mulţi copii ce provin din medii defavorizate să meargă la şcoală.  30 de brăduţi vor fi licitaţi anul acesta la Festivalul din 12 decembrie. 29 sunt creaţii ale designerilor iar unul este făcut de mânuţele copiilor implicaţi în campanie.

brad-de-craciun-2.jpg

Bradul de Craciun
Brad de Craciun creeat de copiii care fac parte din campanie
foto: Salvaţi Copiii

România are tot mai puţini elevi

În ultimul deceniu, numărul elevilor români a scăzut cu aproape 349.000  de copii, consecință a scăderii natalității și emigrării masive, pe de o parte, și a cronicizării abandonului școlar pentru copiii vulnerabili, pe de altă parte. Astfel, la nivelul anului școlar 2017-2018, aproximativ 30.000  de elevi din învățământul primar și gimnazial au fost nevoiți să abandoneze școala, cel mai adesea din cauza sărăciei și a costurilor ascunse ale educației.

La ediţiile precedente ale festivalului s-au strâns în total 5,3 milioane de euro care au ajutat 40 de mii de copii să înveţe carte. Anul acesta brazii pot fi licitaţi şi online pe pagina de Facebook a organizaţiei Salvaţi Copiii.

În România, 150.000 de copii merg flămânzi la culcare în fiecare seară.

brad-de-craciun-3.jpg

Brad de craciun stilizat
Brad de Craciun rochie
foto: Salvaţi Copiii

 „Copilul este cel mai vulnerabil membru al societății, pentru că el este în proces de formare educațională, socială, emoțională și nu are instrumente să pună presiune asupra deciziei politice, astfel încât drepturile să îi fie nu doar garantate pe hârtie, ci și aplicate, în viața de zi cu zi. Pentru că în viața de zi cu zi sunt copii care abandonează școala din cauza sărăciei extreme, din cauza decuplării satului în care locuiesc de o rețea de transport, dar mai ales din cauza politicilor publice care îi ignoră.

La Festivalul Brazilor de Crăciun, acești copii sunt vizibili, sunt în fața noastră și ne cer sprijinul pentru a putea rămâne în școală”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Evenimentul le va avea ca gazde pe Cătălin Măruţă şi Andreea Raicu.

Vor fi expusi brazi clasici împodobiţi cu globuri şi beteală preţioase, rochii sau alte imagini stilizate ale pomului de iarnă.

 

Citeste si: 

Designerii români creează brazi extravaganți pentru o cauză nobilă

 

Loading...