Fetiţa din Zalău, care şi-a pierdut sora geamănă într-un accident, a fost externată

Ultima actualizare:

Fetiţa de 11 ani din localitatea sălăjeană Surduc, care şi-a pierdut sora geamănă sâmbătă seara într-un cumplit accident de circulaţie, nu numai că a supravieţuit accidentului, dar ea a şi fost deja externată din spital, scrie adevarul.ro.

Copila de 11 ani a ajuns la Urgenţe în noaptea de sâmbătă spre duminică, puţin după ora 24.00, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral cu risc scăzut şi contuzie minoră de genunchi cu stâng.

Ea a fost ţinută câteva ore sub supraveghere medicală, după care a fost externată din spital. Cele două surori gemene au fost lovite sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, de o maşină, în timp ce se deplasau pe partea dreaptă a carosabilului, împingând un cărucior pe două roţi nesemnalizat.

Ghinionul lor a fost că, în acel moment, Vlad O., un tânăr de 18 ani din oraşul Jibou, conducea pe acolo autoturismul proprietatea familiei, iar într-o succesiune de curbe nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat pe contrasens, exact în locul în care se aflau cele două copile.

Le-a lovit în plin, una decedând pe loc, cealaltă fiind transportată în stare gravă la spital. Pe numele său poliţiştii au întocmit dosar de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net