Mii de credincioşi au participat sâmbătă noapte la slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. La miezul nopţii, patriarhul Daniel a oferit celor prezenţi Lumina Sfântă adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.


Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală a început la miezul nopţii şi a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi.

"Fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim în jurul nostru martori şi slujitori ai păcii şi bucuriei lui Hristos Cel înviat, mai ales în spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, întristare şi singurătate. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni. Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale şi culturale româneşti", a spus Preafericitul Daniel, conform Mediafax, în Pastorala intitulată "Învierea lui Hristos -Lumina Bucuriei Veşnice".

Patriarhul Daniel a arătat că lumânările de Paşte simbolizează lumina lui Hristos înviat împărtăşită oamenilor, iar ouăle roşii sau încondeiate simbolizează "viaţa frumoasă trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare decât păcatul şi moartea".

"Crucea unită cu lumânarea de Înviere arată biruinţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra răutăţii demonilor, dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit", a adăugat patriarhul Daniel.

Credincioşii care au participat la slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală şi la celelalte biserici din Bucureşti au primit Lumină Sfântă adusă la Bucureşti de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Loading...