Pentru prima oară la o paradă de 1 Decembrie, astăzi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vor defila şi eroii plini de răni care au luptat în teatrele de operaţiuni din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan.


Un detaşament de 50 de veterani, care îşi poartă cu egală mândrie rănile şi decoraţiile, vor da onorul românilor de Ziua Naţională. În fruntea lor este colonelul Augustin Pegulescu, ofiţerul român cu cel mai înalt grad rănit în misiune în ultimii 25 de ani.
Există oameni născuţi să fie eroi, pentru care nici un pericol nu este prea mare şi care îndrăznesc unde ceilalţi doar trag cu coada ochiului. Unul dintre ei este colonelul Augustin Pegulescu, în vârstă de 48 de ani. A fost în prima misiune a Armatei Române în Afganistan, în 2002, când trupele noastre de abia începeau să scoată ochii în lume. A fost cantonat în zona Kandahar împreună cu unitatea sa, Batalionul 26 Infanterie ”Scorpionii Roşii” din Craiova. A urmat, şase ani mai târziu o altă misiune în Irak, de data aceasta împreună cu Batalionul 32 ”Mircea” din Timişoara.

Pe 9 ianuarie 2009 a fost rănit grav, vehiculul blindat în care mergea în recunoaştere, împreună cu un ofiţer şi trei soldaţi americani, fiind distrus de un dispozitiv explozibil. ”În urma exploziei au murit trei americani. Eu şi celălalt american am fost grav răniţi”, îşi începe povestirea colonelul Pegulescu. A fost dus la cel mai mare spital al armatei americane din Europa, în oraşul german Landstühl. Aici a aflat că rănile foarte grave obligă medicii să-i amputeze piciorul drept de sub genunchi. ”Nu îmi aduc aminte explozia, doar momentele de după, când m-am trezit lângă vehiculul blindat făcut praf. Primul meu gest a fost să îmi caut arma, deşi eram grav rănit. Am stat în spital în Germania şapte luni. Am sperat până în ultima clipă că îmi vor salva piciorul, dar am înţeles că a fost imposibil”, spune trist veteranul.

6-act-pegulescu-misiune-1.jpg

Când a fost rănit, ofițerul era comandantul Batalionului 32 infanterie “Mircea“ din Timișoara

A fost decorat cu medalia ”În Slujba Păcii” clasa a III-a şi ”Ordinul Naţional Serviciul Credincios” clasa a III-a cu însemne de război. Acum este comandantul Centrului Militar Timişoara şi îi pare rău că nu mai poate să fie în focul luptei. Nu uită însă cât au suferit pentru viaţa lui soşia Anca şi cei doi copii, Maria Alexandra (18 ani) şi Vlad Daniel (22 de ani). În total, după Revoluţie, 26 de militari şi-au sacrificat viaţa pe teatrele de operaţiuni în care au fost implicate trupele române. În plus, 165 de soldaţi şi ofiţeri au fost răniţi în luptă.

«Am luat viaţa de la capăt»

Sergentul-major Marius Iovi a orbit după ce vehiculul blindat în care patrula a sărit în aer. ”Eu aveam schije în cap, un coleg era mort, altul ars 75%, doi aveau picioarele în flăcări”. Aşa descrie sergentul-major Marius Iovi întâmplarea din toamna lui 2007 când vehiculul blindat în care se afla a sărit în aer. A stat prin spitale 18 luni.
21 septembrie 2007, Irak, undeva în zona Talil. Trei transportoare blindate de la Batalionul 32 infanterie ”Mircea”din Timişoara, cu 18 soldaţi, patrulează în zona conductelor de petrol. Deodată o explozie aruncă deschizătorul de coloană în aer şi-l transformă într-o minge de foc. ”După explozie, un coleg a murit, iar ceilalţi cinci  am fost grav răniţi”, spune resemnat Marius. Pentru că avea gura încleştată, plină de sânge şi risca să se sufoce, sanitarul i-a fracturat maxilarul, iar lovitura ”i-a zburat toţi dinţii din gură”. După un an şi trei luni, medicii germani l-au pus pe picioare, dar nu i-au mai putut salva vederea. Trei luni a stat în SUA, într-un centru special pentru veterani. ”Am fost învăţat acolo să mă îmbrac, să mănânc, practic să trăiesc”, spune Marius. Decorat cu Ordinul “Naţional Serviciu Credincios” clasa a III-a şi medalia ”În Slujba Păcii”clasa a III-a, ostaşul Iovit este acum jurnalist militar la Radio Timişoara.

Un milion de români vor ieşi în stradă?

6-act-foto-david-muntean-1.jpg

Românii vor să iasă în stradă de Ziua naţională
Foto: David Muntean

Imediat după incediul din Clubul Colectiv, cei care au ieşit în stradă au chemat un milion de români să protesteze, astăzi, de 1 Decembrie. Mobilizarea s-a făcut pe Internet, prin reţelele de socializare, în acelaşi mod în care s-au organizat şi pentru protestele din 3 noiembrie. ”Împreună scriem istorie! Cea mai mare mobilizare din ultimii 26 de ani. România spune NU politicienilor corupţi. Pentru că doar uniţi vom schimba România în bine! Alătură-te nouă şi arată că îţi pasă de România!”, este mesajul răspândit pe Internet. În stradă vor ieşi reprezentanţii mai multor asociaţii de fermieri, supăraţi că n-au primit banii pe subvenţiile agricole. Ei au declarat că astă zi ”vor bloca România”. Zeci de mii de persoane au anunţat participarea la protest, începând cu ora 17.00, în marile oraşe din ţară. “Să ieşim cu mic, cu mare. Că doar este sărbătoare! Să aprindem lanternele de la telefoane!”

 

 
 
Loading...