A născut gemeni la 13 ani

Ultima actualizare:

    Unul dintre bebeluşi se află încă sub supravegherea medicilor de la  Maternitatea “Cuza Vodă”
Unul dintre bebeluşi se află încă sub supravegherea medicilor de la Maternitatea “Cuza Vodă”

Copilă cu copil! O fetiţă din Roznov (Neamţ) a născut gemeni, prin cezariană, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi.

La momentul intervenţiei, în decembrie 2017, puştoaica era însărcinată în luna a şasea. „Fetiţa în vârstă de 13 ani a adus pe lume doi copii, unul de 600 de grame şi celălalt de 500 de grame, la vârsta de gestaţie de 25 de săptămâni, după o sarcină neurmărită”, explică Maria Stamatin, şefa clinicii de neonatologie de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi.

“A născut prin cezariană şi, din păcate, pe unul dintre copii l-am pierdut. Celălalt supravieţuieşte şi chiar ne mândrim cu el. Acum are 90 de zile şi 1,5 kilograme. Familia fetiţei s-a implicat, aşa că lucrurile vor merge bine”, adaugă medicul.  Tatăl bebeluşului, concubinul mamei minore, are 19 ani, scrie adevarul.ro. În 2017, în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Iaşi au ajuns 107 gravide minore şi 193 de mame minore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net