Poliţia Română: Vara aceasta, numărul accidentelor produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%

Ultima actualizare:

    Foto Arhivă personală
Foto Arhivă personală

Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi în această vară a scăzut cu 43%, iar cel al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47%, transmite IGPR.

”În perioada iunie – august 2020, poliţiştii de la autostrăzi au continuat acţiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfăşurate zilnic activităţi în scopul depistării celor care pun în pericol siguranţa circulaţiei prin încălcarea normelor legale. Astfel, celor ce nu au respectat legislaţia, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reţinut 1.154 de permise de conducere”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenţionale, în fiecare caz, fiind reţinut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Pentru conducerea sub influenţa unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracţiuni, fiind constatate şi 36 de fapte de conducere sub influenţa alcoolului.

Citește și:

Amendă record aplicată unui șofer vitezoman din Suceava! Bărbatul a încălcat Codul Rutier de 16 ori în aceeași seară

De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracţiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situaţii fiind aplicate sancţiuni contravenţionale.

”În urma acestor activităţi, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% şi al răniţilor cu 46%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, precizează Poliţia Română.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net