Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică 2015: Istoric

Ultima actualizare:

    Intrarea Maicii Domunului în bisericăFoto: crestinortodox.ro
Intrarea Maicii Domunului în bisericăFoto: crestinortodox.ro

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Sărbătoarea luminii, este praznicul împărătesc orânduit în calendarul ortodox în data de 21 noiembrie. Sărbătoarea amintește de momentul în car Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, și-au împlinit făgăduința față de Dumnezeu și au dus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei, la Templul din Ierusalim.

Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea este înscrisă în calendar din secolul al VI-lea

Sărbătoarea închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică este înscrisă în calendar din secolul al VI-lea. Evenimente legate de naşterea şi copilăria Fecioarei Maria nu sunt prezentate în Evanghelii sau în cărţile Vechiului Testament. Astfel de amănunte sunt prezentate într-o scriere apocrifă ce datează din secolul al II-lea, cunoscută sub denumirea de  Evanghelia după Iacov sau Protoevanghelia.  

La 21 noiembrie 543 a fost sfințită o biserică cu hramul sărbătorii

În tradiţia religioasă se spune că ziua de 21 noiembrie a anului 543 reprezintă data sfinţirii unei biserici ce poartă hramul acestei sărbători. Sfântul lăcaş a fost construit de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului în care s-a rugat Maica Domnului

Ioachim şi Ana i-au cerut lui Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un copil

Înaintați în vârstă, Ioachim și Ana i-au cerut lui Dumnezeu să le binecuvânteze viața cu un copil, pentru că, în Galileea acelor timpuri, era o mare ruşine să nu ai copii. De aceea,  ei  s-au rugat lui Dumnezeu să-i scape de ruşinea lumii și să le dăruiască un copil, promițând că-l vor închina lui Dumnezeu.

Rugăciunile lor fierbinți au fost ascultate  

În tradiţia Bisericii se spune că, după rugăciunile fierbinţi adresate lui Dumnezeu de Ioachim şi Ana, îngerul Gavriil i-a adus Anei vestea că Dumnezeu le-a împlinit dorinţa şi vor avea un copil.

Vestea a fost primită cu mare bucurie de Ana

Ana a fost foarte bucuroasă că Dumnezeu le-a împlinit dorința și , drept recunoștință, a promis în fața Arhanghelului Gavriil că pruncul atât de dorit va fi dăruit lui  Dumnezeu.

Când Maria a împlinit trei aniI, părinții ei și-au împlinit promisiunea

Pe când Fecioara Maria împlinise trei ani, părinţii ei, Ioachim şi Ana, şi-au amintit de făgăduinţa făcută  în faţa îngerului Gavriil, că atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lor bunului Dumnezeu. În ziua de 21 noiembrie, Sfinţii părinţi și-au chemat toate rudele din Nazaret invitând și cete de fecioare tinere care s-o însoţească pe copilă la Templu. Pentru acest eveniment, părinţii Mariei au îmbrăcat-o  în haine de sărbătoare şi au pregătit multe făclii. Atunci, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, a menționat în scrierile sale chemarea adresată celor care o însoţeau pe Maria spre Templu, de tatăl său, dreptul Ioachim: "Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!". De asemenea, Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, a lăsat drept mărturie despre acest eveniment cuvintele rostite de dreapta Ana, mama Sfintei Maria: "Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, am chemat preoţi şi rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc".

Maria, călăuzită spre Templu pentru a se îndumnezei

Evenimentul Intrării Mariei în Templul din Ierusalim a fost descris de  Sfântul Ieronim: „Erau acolo cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, şi la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi leviţii care intrau în slujbă. Deci drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Şi alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârşită. Atunci se mirau toţi când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca şi cum ar fi fost desăvârşită cu vârsta. Mai vârtos, preotul Zaharia se mira de aceasta şi, ca un prooroc, prin puterea lui Dumnezeu, înţelegea că Maria a fost  călăuzită spre Templu pentru a se îndumnezei  prin pogorârea harului Sfântului Duh”.

Părinții Mariei au fost bucuroși că fiica lor a mers la ușa Templului

 După ce a urcat treptele Templului, Maria nu a întors capul să-i privească pe cei care au însoţit-o. Tradiţia spune că părinţii ei au fost foarte bucuroşi că fiica lor n-a făcut acest gest şi a mers direct la uşa Templului.

La Şcoala de fete din Templu, se învăța Cuvântul lui Dumnezeu

În vremea aceea, la Templul din Ierusalim, unde a fost dusă și Maria, exista o şcoală pentru fete: aici erau primite fetele care au împlinit vârsta de 3 ani şi ele  aveau dreptul să rămână în sfântul lăcaş până la vârsta de 15 ani. Pe parcursul acestor ani, fetele învăţau rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi numeroase activităţi practice printre care : păstrarea curăţeniei în Templu, cusutul, întreţinerea veşmintelor, folosite de Marele Arhiereu, de preoţi şi de leviţi ( diaconii din Vechiul Testament). De educația acestor fete se ocupau văduvele evlavioase, hotărâte să-şi petreacă restul zilelor în Templu în rugăciune, ascultare şi în desăvârşită smerenie.  

Maria a fost dusă de arhiereul Zaharia în ”Sfânta Sfintelor”

La sosirea în Templu, Maria a fost întâmpinată de arhiereul  Zaharia. Acesta a dus-o în Biserica Domnului şi a făcut un lucru neaşteptat şi uimitor pentru toată lumea care asista la miraculosul eveniment: el a dus-o pe Maria în ”Sfânta Sfintelor”, considerată camera cea mai sfântă a Templului,  în care se păstra Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur. Aici, nici femeilor, nici preoţilor nu le era îngăduit să intre. Doar arhiereul avea voie să intre, în această încăpere, o dată pe an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune.

Locul de rugăciune pentru celelalte fecioare

După mărturiile Sfântului Chiril al Alexandriei și a lui Grigorie de Nissa, celelalte fecioare, aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la împlinirea vârstei de 15 ani, primeau loc de rugăciune între biserică şi altar.

După 12 ani, Arhanghelul Gavriil a venit la Templu cu Vestea cea Bună

Fecioara Maria a petrecut 12 ani în Templul din Ierusalim, alături de alte fecioare, de văduve şi de preoţi, rugându-se şi citind Sfânta scriptură. Într-o zi, Arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria Vestea Cea Bună, că Ea Îl va naşte pe Iisus, fiul lui Dumnezeu. După ce a plecat de la Templu, Fecioara Maria s-a logodit cu dreptul Iosif, o rudă mai vârstnică. Iosif  a fost protectorul Mariei şi totodată martor la miracolul naşterii Pruncului Iisus.

Înțelesul profund al evenimentului

Documentele religioase menționează un fapt cunoscut de-a lungul timpului de credincioși: că Fecioara Maria a fost dusă la Templu și a stat acolo până la vârsta de 15 ani. Dincolo de această informație, credincioșii trebuie să pătrundă înțelesul profund al evenimentului istoric din acea vreme, pentru că prezența Fecioarei Maria  în camera cea mai sfântă din Templul din Ierusalim, în ”Sfânta Sfintelor,” a fost  roditoare. După această  etapă din viața Fecioarei Maria, fiul lui Dumnezeu a fost  născut de Maria. Sfinții părinți spun că ”Hristos Se va naște, va muri și va învia tainic cu  omul care viețuiește în Biserică”.

În tradiția ortodoxă, copiii aflaţi în dificultate sunt închinaţi Maicii Domnului

„În famiile care-şi doresc copii, rugăciunile adresate cu evlavie Maicii Domnului sunt auzite şi împlinite de Născătoarea de Dumnezeu. De asemenea, în tradiţia ortodoxă există această învăţătură ca acei copii aflaţi în dificultate, din cauza bolilor, pot fi salvaţi, fiind închinaţi în grija Maicii Domnului şi luaţi sub acoperământul ei. Această învăţătură era practicată şi de domnitorii Ţării Româneşti. De exemplu, domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa Despina şi-au închinat cei şase copii în grija Maicii Domnului”  ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Slujbe de hram

În cinstea sărbătorii, numeroase lăcaşuri religioase din țara noastră  poartă hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

 În Bucureşti, credincioşii pot participa la slujba de hram la Biserica Doamnei (Calea Victoriei nr.28) şi la Biserica Vovidenia, cu Sfinţi ( Calea Moşilor nr. 79).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net