S-au ţinut de mână şi au sărit spre moarte

Ultima actualizare:

    Rafael (15 ani) şi Iosif (17 ani), din Oradea
Rafael (15 ani) şi Iosif (17 ani), din Oradea

Scene şocante s-au petrecut, joi seară, într-un cartier din Oradea. Doi adolescenţi au decis să-şi încheie socotelile cu viaţa, aşa că s-au aruncat în gol de pe un bloc de zece etaje. Băieţii, care se pare că luaseră droguri şi consumaseră alcool, au murit pe loc.

O seară obişnuită şi liniştită, pe strada Sovata din Oradea, avea să se încheie joi cu o tragedie. Locatarii blocului C15 îşi vedeau de treburile lor, în momentul în care au auzit o bufnitură puternică în faţa imobilului. 

"Începe să mi se facă dor, de cum eram atunci când eram copil, atunci credeam că pot să zbor"
"Începe să mi se facă dor, de cum eram atunci când eram copil, atunci credeam că pot să zbor"

„M-am uitat pe geam şi am văzut în faţa blocului doi tineri. Unul era întins pe iarbă, celălalt era căzut peste suportul de biciclete, într-o baltă de sânge”, a povestit unul dintre locatari.

Îngroziţi, oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns Ambulanţa. Din păcate, Rafael Popuş (15 ani), elev în clasa a VIII-a la Grupul Şcolar “Vasile Voiculescu”, şi Iosif Bocioc (17 ani), fost elev al Colegiului Tehnic “Mihai Viteazul” din Oradea, n-au mai putut fi salvaţi de medici. “Cei doi erau plecaţi de acasă, în ultima săptămână, şi locuiau într-o clădire dezafectată. Sunt martori care declară că tinerii consumau, în mod frecvent, alcool. Urmează să se efectueze şi analize toxicologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Maria Cotrău.

Erau plecaţi de acasă de o săptămână

Pe acoperişul blocului, poliţiştii au găsit două mucuri de ţigară, o pungă, câteva cuie şi un proces verbal de contravenţie. Un martor care i-a văzut pe cei doi când au sărit a afirmat că aveau asupra lor o pungă cu prenadez, nefiind exclusă varianta că se drogau. În ce priveşte procesul verbal de contravenţie, unul dintre cei doi ar fi fost amendat după ce ar fi fost găsit consumând băuturi alcoolice pe domeniul public. Prietenii ajunşi la locul tragediei sunt şocaţi.

Acesta e blocul de pe care  s-au aruncat cei doi
Acesta e blocul de pe care s-au aruncat cei doi

Anchetatorii, la  locul tragediei
Anchetatorii, la locul tragediei

“Eram cu fosta prietenă a unuia dintre ei când a sunat-o şi i-a spus că este ultima persoană cu care vorbeşte. I-a spus că este pe un bloc din oraş. Nu ştiu ce i-a împins să se sinucidă”, a mărturisit una dintre prietenele celor doi tineri, potrivit voceatransilvaniei.ro. Răpuşi de durere, părinţii băieţilor au fost, ieri, la Medicina Legală, de unde şi-au luat copiii acasă între patru scânduri.

“Nu ştiu ce s-a întâmplat. Ieri dimineaţă, am vorbit cu el la telefon şi mi-a spus că mă iubeşte. I-am spus să vină acasă. Nu ştiam ce probleme are, ştiam doar că umblă cu celălalt băiat”, a spus, printre lacrimi, mama lui Iosif.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net