Surpriză de proporţii la BAC! 97,37% din absolvenţii de liceu au trecut de proba la Română

Ultima actualizare:

Doar cine a chiulit sau a copiat un a luat proba de competenţă lingvistică la Limba română, de la Bac.

Au participat 149.717 de absolvenţi de liceu la prima probă şi au picat doar cei şase candidaţi prinşi cu telefoane mobile şi cei 3.920 care au chiulit. În rest, toată lumea a promovat, adică 97,37% din cei prezenţi.

Surpriza şi mai mare este că 62,86% din cei carea au promovat au obţinut certificat de competenţă “experimentat”, adică echivalentul notelor 9-10!

Cele mai multe rezultate de acest fel au fost în judeţele Prahova, Braşov, Buzău, Brăila şi Iaşi, unde peste 70%  au obţinut “experimentat”. Cei mai puţini au fost în judeţele  Covasna (40,58%), Harghita (41,37%) şi Ilfov (43,16%).

Au obţinut certificat “mediu”, adică echivalentul notelor 5-6, 11,14% din candidaţi, iar “avansat” (echivalentul notelor 7-8) 23,38%.

De la această probă au lipsit alţi 86.000 de absolvenţi de liceu care nu s-au înscris la examen.

Următoarea probă din această primă sesiune vizează evaluarea competenţelor digitale (proba D) şi se va desfăşura în perioada 17-21 iunie.

image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net