Te sperie întreţinerea? Uite cum reduci factura!

Ultima actualizare:

    Închide caloriferul  când găteşti
Închide caloriferul când găteşti

Au apărut primele facturi mari la întreţinere şi deja te gândeşti cu groază la cele care vor veni în următoarele luni. Iată câteva sfaturi despre cum să economiseşti căldura, apa şi gazele pentru o factură cât mai mică la întreţinere.

Închide caloriferul când găteşti

Atunci când găteşti, pentru că în bucătărie se face cald, este recomandat să închizi robinetul caloriferului. Nu are rost să faci în bucătărie saună şi să plăteşti milioane la întreţinere. Cu ochiurile aragazului aprinse în încăpere se face suficientă căldură!

Mobila, pe pereţii exteriori

Se ştie că încăperile care au unul sau mai mulţi pereţi exteriori sunt foarte friguroase. Ce poţi face? Mută obiectele de mobilier mari şi înalte pe peretele exterior. Poziţionează-le la o anumită distanţă pentru a împiedica formarea mucegaiului. Cu mobila astfel aranjată e ca şi cum ai avea un perete dublu şi, evident, o cameră mai călduroasă.

Acoperă podeaua cu covoare

Dacă acoperi parchetul, gresia sau linoleumul cu covoare, carpete sau mochete, atunci căldura din casă nu se va mai pierde prin podea. Procedează la fel şi în baie. Acoperă gresia cu covoraşe speciale cauciucate.

Pune suluri la uşi şi ferestre

Pune suluri din material textil la praguri, mai ales la cel de la uşa de la intrare. La fel procedează şi în ceea ce priveşte ferestrele: pe pervaz trebuie să ai suluri mai mici şi mai subţiri dar care vor împiedica cu succes pătrunderea aerului rece.

Cum aeriseşti camera?

Unele persoane consideră că pot ţine geamul rabatat pentru mai mult timp, poate chiar ore, în ideea în care nu vor avea pierderi înseamnate de căldură şi vor aerisi mai bine camera. Total greşit! Pentru o aerisire corectă, deschide geamurile larg şi ţine-le aşa timp de 10-15 minute. Condiţia e ca robinetul caloriferului să fie închis.

Izolează geamurile!

Dacă observi că frigul pătrunde în casă pe la geamuri, izolează ferestrele cu bandă adezivă sau cu burete special. Aceaste produse se pot cumpăra de la orice magazin de produse casnice şi costă foarte puţin.

Nu acoperi caloriferul!

O foarte mare importanţă o are circulaţia aerului în jurul caloriferului. Dacă acesta este acoperit cu prosoape puse la uscat, repartitorul va înregistra o temperatură mai mare, deşi în apartament este cedată mai puţină căldură. De asemenea, este recomandat să nu acoperi cu haine puse la uscat dispozitivul de înregistrare. Acesta nu trebuie acoperit nici cu perdele, draperii sau piese de mobilier.

Economiseşte apa!

Nu lăsa apa să curgă dacă nu o foloseşti!

Există situaţii când, în timp ce faci baie, ţii robinetul deschis până se umple cada. Apoi, scoţi dopul ca să nu se reverse. Însă, uiţi să închizi şi apa caldă. Astfel, pe-o parte curge, pe altă parte se pierde.

Dacă ai nevoie de o cantitate mică de apă caldă, o poţi încălzi pe cea rece la aragaz sau cuptorul cu microunde.

Verifică cu atenţie să nu existe scurgeri de apă pe la ţevile din baie sau bucătărie.

Cum foloseşti corect repartitoarele

Folosirea incorectă duce la cele mai mari pierderi înregistrate pe lună. Fă-ţi un obicei în a avea grijă de reglarea temperaturii din cameră în funcţie de cât de mult stai acolo, cât de des şi cât de mult aeriseşti încăperea.

Reglează diferenţiat temperatura camerelor. Dacă nu petreci foarte mult timp într-o anumită cameră, nu este cazul s-o încălzeşti la maximum. Reglează robinetul repartitorului la o temperatură mai mică decât în restul încăperilor.

Închide repartitorul din bucătărie când găteşti. Dacă găteşti, iar în bucătărie sunt aburi şi se face foarte cald, nu are rost să stai cu robinetul repartitorului deschis. Oricum temperatura este ridicată din cauza cuptorului şi a aragazului puse în funcţiune. Închide repartitorul pentru a economisi.

Lasă căldura să circule în întreaga casă. Ai calorifer în baie? Ţine uşa deschisă, iar căldura va circula înspre hol şi alte camere. În acest fel, poţi regla robinetul repartitoarelor din casă la un nivel mai mic. La fel poţi proceda şi cu uşa de la bucătărie.

Montează termostate. Montează termostate pe radiatoare. E vorba despre robineţi cu senzor termostatic. Economişeşti până la 20% din factura pentru încălzire.

Orientează căldura spre interiorul camerei. Pune între calorifer şi perete o folie de aluminiu astfel încât căldura emisă să fie orientată către interiorul camerei. Astfel, agentul termic nu se va pierde prin pereţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net