Tigrii Tomi şi Riwa, de la Zoo Oneşti, sunt fericiţi în Africa

Ultima actualizare:
Cei doi tigri zegăriţi de la Oneşti sunt fericiţi în Africa
Cei doi tigri zegăriţi de la Oneşti sunt fericiţi în Africa

Cei doi tigri, Tomi şi Riwa, erau ca nişte mâţe jegărite când au plecat de la Zoo Oneşti. Acum sunt în Africa, s-au refăcut pe deplin şi zburdă liberi pe un hectar de savană.

Aveau toate bolile posibile şi se născuseră pe cimentul rece din cuştile de la Zoo Oneşti. În luna iunie, cei doi tigri, Tomi şi Riwa, au fost salvaţi de Organizaţia Vier Pfoten. Acum, s-au mutat la „casa lor”, un hectar de din Africa de Sud, în rezervaţia „Stânca leilor” (Lionsrock).

Au crescut în greutate, după ce au primit toate tratamentele necesare. Erau foarte slabi, bolnavi, cu blana pârlită şi flămânzi. Au stat la început într-un ţarc de adaptare, iar acum au fost mutaţi în „casa lor”, adică pe un hectar de savană, cu tufişuri, iarbă şi copaci umbroşi.

Tigroaica Riwa a fost prima care a inspectat cu mare atenţie locul urmată cu   precauţie de partenerul ei, Tomi. A găsit un tufiş cu ramuri dese, în care i-a făcut mare plăcere să învârtă.

Uite cât de mult se iubesc cei doi tigri salvaţi din Zoo Oneşti
Uite cât de mult se iubesc cei doi tigri salvaţi din Zoo Oneşti

În cele din urmă, tigrii au căpătat îndrăzneală şi au început să cerceteze tot ce le-a ieşit în cale.


    Uite cât de mult se iubesc cei doi tigri salvaţi din Zoo Oneşti
Uite cât de mult se iubesc cei doi tigri salvaţi din Zoo Oneşti

Special pentru ei, au fost fost aduse elemente de acomodare şi de joacă:  trunchiuri de copaci pentru căţărat, un adăpost cu platformă la înălţime pentru o privelişte de sus, un bazin mare cu apă şi o grotă.

Tomi, mare amator de baie, a descoperit cu încântare bazinul cu apă, în care s-a cufundat rapid. După 2 ore de explorări, tigrii s-au întins pe iarbă, lăsându-se mângâiaţi de ultimele raze de soare.“Simţi că merită tot efortul atunci când îi vezi cum se bucură de ce e în jurul lor. Echipa noastră a depus eforturi susţinute pentru a oferi animalelor  acest minunat loc”, a spus Hildegard Pirker, şefa departamentului de bunăstare a animalelor de la Lionsrock.

 Din 2007 şi până astăzi, Vier Pfoten a adus aproape 100 de lei şi tigri la Lionsrock, majoritatea din Europa, inute în condiţii mizere, în grăduinii zoologice, la persoane particulare sau în localuri.

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net