Tot ce trebuie să știi despre al patrulea vaccin autorizat în UE. Serul Johnson & Johnson are câteva avantaje

Ultima actualizare:

    Vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson a fost aprobat în UEfoto: GettyImages
Vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson a fost aprobat în UEfoto: GettyImages

Comisia Europeană a autorizat joi cel de-al patrulea vaccin împotriva COVID-19, care va fi folosit în statele Uniunii Europene, inclusiv în România. Este vorba despre serul americanilor de la Johnson & Johnson, singurul care se administrează într-o singură doză. În curând, și noi vom avea acces la el.

După Pfizer, Moderna și AstraZeneca, încă un vaccin a fost autorizat în UE. Agenția Europeană a Medicamentului a stabilit că serul Johnson & Johnson îndeplinește condițiile de eficacitate, siguranță și calitate și a recomandat introducere lui pe piață. Tot joi, Comisia Europeană i-a acordat în regim de urgență autorizația pentru a fi folosit în blocul comunitar. UE a comandat deja 200 de milioane de doze, cu posibilitatea de a dubla comanda. Primele expedieri ar urma să aibă loc în aprilie. Românii, ca și ceilalți europeni, vor avea acces la el în viitorul apropiat, dar nu mai devreme de o lună. Iată ce trebuie să știm despre acest al patrulea vaccin!

Avantajele acestui ser

  • Este singurul vaccin din UE care nu are nevoie de rapel, administrându-se în doză unică.
  • Nu necesită condiții speciale de refrigerare. Poate fi stocat timp de trei luni la temperatura unui frigider obișnuit, ceea ce îl face ușor de transportat.
  • Se administrează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Cum funcționează

Serul dezvoltat de compania Janssen, deținută de gigantul Johnson & Johnson, are la bază un adenovirus modificat, ce conține gena pentru producerea unei proteine găsite în SARS-CoV-2. Concret, celulele umane vor folosi gena pentru a produce proteina spike. Sistemul imunitar va recunoaște această proteină ca fiind străină și va produce anticorpi. Mai târziu, când va intra în contact cu virusul, sistemul imunitar al persoanei vaccinate va ști cum să-l abordeze și cum să-l distrugă. „Vectorul viral” din vaccin nu se poate reproduce în corpul uman și nu provoacă boli, explică Agenția Europeană a Medicamentului.

Eficiența vaccinului Johnson & Johnson

Studiile la care au participat peste 44.000 de persoane au arătat o eficacitate de 67%, la două săptămâni de la administrare.

Efecte adverse

Sunt de obicei ușoare sau moderate și durează maximum câteva zile. Cele mai frecvente au fost: durere la locul injectării, cefalee, oboseală, durere musculară, greață. La mai puțin de 1 din 10 persoane au apărut și dureri articulare, tuse, febră, frisoane, roșeață și umflătură locală. Foarte rare au fost cazurile de erupții cutanate, transpirație, slăbiciune musculară, dureri de spate și stare generală de rău.

Cât durează protecția?

Protecția cu acest ser începe de la aproximativ 14 zile de la vaccinare, însă în prezent nu se știe cât durează, fiind administrat de prea puțin timp. Persoanele vaccinate în studiile clinice vor continua să fie urmărite timp de doi ani.

E sigur pentru femei însărcinate și mame care alăptează?

Datele privind administrarea în timpul sarcinii sunt foarte limitate. Nu există studii nici privind alăptarea, însă nu este de așteptat niciun risc, aflăm de pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului.

Persoanele cu alergii pot fi imunizate cu Johnson & Johnson?

Doar dacă nu sunt alergice la vreunul dintre componentele serului (a se citi prospectul).

Cei care au avut deja COVID se pot vaccina cu acest ser?

Nu s-au raportat efecte secundare în rândul celor care au trecut prin boală și apoi s-au vaccinat cu Johnson & Johnson. Totuși, nu există suficiente date, din studii, pentru a stabili clar cât de bine funcționează vaccinul la persoanele care au avut COVID.

Cine îl mai folosește?

Potrivit News.ro, vaccinul Janssen a fost autorizat deja în Statele Unite, în Canada și Africa de Sud.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net