Totul despre doza 3: când se va administra în România, cui îi este indicată și ce simptome va da

Ultima actualizare:

    Persoanele vulnerabile vor face din start 3 dozeFoto: Shutterstock
Persoanele vulnerabile vor face din start 3 dozeFoto: Shutterstock

În curând se vor împlini 7 luni de când primii români s-au vaccinat cu serul anti-COVID. Imunitatea lor a mai scăzut și asta tocmai acum, în valul 4, aflat sub imperiul unei tulpini mult mai contagioase, mult mai agresive. În aceste condiții, autoritățile sanitare din România „creionează” un plan pentru administrarea celei de-a treia doze.

Încă de la finalul lunii iulie coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, anunța că se discută despre administrarea rapelului la persoanele care fie au un risc crescut de expunere (personalul medical), fie sunt peste 65 de ani sau aflate în evidență cu boli cronice. De altfel, acestea au fost primele vaccinate în România, ceea ce înseamnă că imunitatea lor nu mai este la cote optime. „Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza 3. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Cine ar urma să primească rapelul

Se urmează etapele de la debutul campaniei. Astfel, doza trei va fi disponibilă în primul rând pentru personalul medical, care se află la risc crescut, și pentru pacienții vulnerabili, la cel puțin 6 luni distanță de la schema completă. „Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care a fost infectată, dar și vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală e un element important de activare a răspunsului imun”,  a precizat şeful CNCAV. Pentru populația generală, administrarea rapelului cu doza 3 este „puțin probabilă”, dar „nu exclusă”.

Cât ne-a scăzut până acum imunitatea

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma militează pentru administrarea dozei trei oricui își dorește, în condițiile în care acum centrele de vaccinare sunt mai mult goale și avem suficiente doze pe stoc. De la caz la caz, imunitatea primilor vaccinați a scăzut considerabil. „Știm că după 6 luni imunitatea scade la 80%, iar după 9 luni la 60%. Cea dată de boală scade mult mai repede, mai ales dacă a fost o formă ușoară. De asemenea, la vârstnici imunitatea scade mai rapid decât la tineri. Tuturor acestora ar trebui să li se facă doza trei acum, în august, pentru a fi protejați în septembrie, când lucrurile se vor agrava rapid. În plus, ei nu ar mai contribui la agravarea valului 4”, explică Octavian Jurma.

Jurma: „Rapelul încrucișat e ideal”

Specialistul recomandă să optezi pentru rapel încrucișat, sau heterolog, în felul acesta obținându-se cea mai bună imunitate împotriva COVID-19. „Dacă ai făcut Pfizer, acum alege Moderna sau AstraZeneca”.

Simptomele vor fi mult mai ușoare

Ai avut dureri, febră și stare de oboseală după primele două doze de vaccin? Nu te speria, acum simptomele vor fi mult mai ușoare. „A doua doză s-a administrat la distanță mult prea mică de prima, iar factorul de amplificare a fost atunci un pic excesiv pentru organism. De aceea am avut simptome mai accentuate. Dar acum nu va mai fi așa, organismul deja e obișnuit”, dă asigurări Jurma.

Se administrează deja în alte țări

Doza trei de vaccin a început deja să se administreze în Israel, la persoanele de peste 50 de ani. Și SUA a anunțat că va începe vaccinarea cu doza trei din 20 septembrie, la persoanele pentru care au trecut 8 luni de la a doua doză.

OMS ne cere să mai așteptăm

Organizația Mondială a Sănătății cere țărilor dezvoltate să nu se grăbească să administreze doza trei, pentru că „nu e necesară”. Recomandă, în schimb, să direcționeze surplusul de vaccinuri către țările sărace, pentru ca un număr cât mai mare de oameni să apuce să se imunizeze cu schema completă. „Există suficiente vaccinuri în lume, doar că nu merg la locul potrivit în ordinea potrivită”, a afirmat consilierul senior al OMS, Bruce Aylward.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Flacara olimpica Facebook jpg
cuplu cearta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net