Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor trece pentru prima oară în viaţa lor prin emoţiile unui examen. Oficialii din Ministerul Educaţiei doresc să vadă evoluţia elevilor, de aceea îi testează din doi în doi ani, până la terminarea liceului. Click! vă prezintă toate informaţiile necesare şi vă spune calendarul testărilor la clasele mici.


Copiii de 8, 10 şi 12 ani se pregătesc de primele examene din viaţa lor. Ministerul Educaţiei a introdus Evaluări naţionale, cu subiecte unice pe ţară, pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a diminua dezastrul de la Bacalaureat. Prin aceste testări, din doi în doi ani, se va cunoaşte nivelul de pregătire a elevilor. În funcţie de rezultate, profesorii şi părinţii vor afla unde este nevoie de studiu suplimentar.
Subiectele vor fi elaborate de specialiştii Ministerului Educaţiei. Testele vor fi clar formulate, de nivel mediu şi vor avea un format asemănător cu cele internaţionale (tip PISA). Probele vor fi susţinute în şcolile unde învaţă elevii. Aceştia vor fi supravegheaţi de învăţătorii şi profesorii lor. Până acum, doar eşantioane reprezentative din toată ţara, de circa 5.000 de elevi din clasa a VI-a, au mai dat astfel de teste. Rezultatele au contat pentru statistici internaţionale. Rezultatele vor fi comunicate în termen de şapte zile, dar notele nu vor fi trecute în catalog, nu vor fi afişate, nu vor fi făcute publice.

Evaluarea naţională 2015: Cerinţe pentru clasa a II-a

Elevii vor avea 30 de minute să rezolve subiectele de la fiecare din cele trei teste. Copiii trebuie să ştie să citească şi să înţeleagă texte elaborate pentru vârsta lor. De asemenea, la proba de Matematică trebuie să rezolve probleme studiate la clasă.

Evaluarea naţională 2015: Subiecte pentru clasa a IV-a

Primul test urmăreşte evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română, al doilea test are subiecte de Matematică, iar al treilea se adresează elevilor care studiază în limba maternă. Pentru rezolvarea subiectelor, elevii vor avea la dispoziţie 60 de minute pentru fiecare test în parte.

Evaluarea naţională 2015: Teste pentru clasa a VI-a

Primul test va fi la disciplina Limbă şi comunicare, al doilea este la Matematică şi Ştiinţele naturii. Pentru rezolvarea acestora vor fi alocate câte 60 de minute.

Cum îl pregăteşti pe copil pentru examene

Primul examen din viaţa copilului tău poate fi foarte stresant. Uite cum să-l ajuţi să-şi învingă emoţiile!

  • Ajută-l să-şi organizeze un program zilnic în care să includă timp pentru odihnă, studiu şi timp pentru prieteni.
  • Dacă se simte copleşit de cantitatea de materie pe care o are de învăţat, propune-i să împartă materia de învăţat pe zile sau săptămâni.
  • Dacă are nevoie de pregătire suplimentară, asigură-l că îl vei ajuta să o primească.
  • Păstrează legătura cu profesorii şi discută cu ei despre nivelul de pregătire al copilului.
  • Păstrează o atitudine pozitivă şi arată-i că ai încredere în el.
  • Asigură-l că rezultatul obţinut la examen nu va schimba relaţia dintre voi.
  • Evită să scoţi în evidenţă efectele negative ale unui posibil eşec, acestea fiind o sursă de stres pentru copil.
  • Vorbeşte cu copilul despre temerile, îngrijorările, dificultăţile pe care le întâmpină în procesul de învăţare. De multe ori, copiii au nevoie doar să fie ascultaţi, aşa că nu întâmpina temerile lui cu încurajări de genul „O să fie bine”, „Nu ai de ce să te îngrijorezi”. Îi poţi spune „Înţeleg că îţi faci griji, foarte mulţi oameni sunt stresaţi când sunt puşi să dea un examen”.
  • Ajută-l să-şi organizeze timpul şi materia astfel încât să nu-şi neglijeze total prietenii – un copil are nevoie şi de socializare. Examenul nu trebuie privit ca un “bau-bau” care îi răpeşte din clipele de joacă.

Click! Spune

Subiectele vor fi elaborate de specialişti din Ministerul Educaţiei, sunt unice pe ţară, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Însă, pe baza rezultatelor obţinute, profesorii vor şti nivelul de pregătire al elevilor şi vor decide dacă este sau nu nevoie de studiu suplimentar. Evaluarea naţională are scopul de a diminua dezastrul de la Bacalaureat.

Rezultate Evaluare națională 2015

 
 
Loading...