Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Moşilor de Vară (Moşii cireşelor)

Ultima actualizare:

Istoricul praznicului

Credincioşii care-şi venerează morţii ştiu că, pe parcursul Anului bisericesc (1 septembrie-31 august) există două sâmbete dedicate în mod special pomenirii generale a morţilor, fiecare purtând denumirea de „Moşi".

Astfel că prima sâmbătă care este prăznuită înaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi- înainte de postul Paştelui) este cunoscută sub numele de Sâmbăta Moşilor de Iarnă, iar a doua, pe care o comemorăm în această sâmbătă (orânduită înaintea Duminicii Rusaliilor, a Pogorârii Duhului Sfânt) este numită Moşii de Vară sau Moşii cireşelor, fiind o o sărbătoare cu semnificaţii deosebite.

La praznicul Moşilor de vară, în toate Bisericile Ortodoxe din ţară se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor rudelor trecute la viaţa veşnică : părinţii, moşii şi strămoşii noştri.

Cu sărbătoarea Rusaliilor, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul Sărbătorilor Pascale.

Tradiţii la praznicul Moşilor de vară

Din vremuri imemoriale, se crede că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de ofrande şi, dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi. În lumea satelor, dar şi în mediul urban, ofrandele se împart mai ales săracilor şi străinilor, nefiind încurajat schimbul de pomeni între rude.

Prin tradiţie, se spune că este bine ca mâncarea de pomană să fie caldă, deoarece mirosul bucatelor îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică. În familiile credincioşilor care respectă vechile tradiţii, masa de pomană caldă se mai numeşte „aburel" în multe localităţi din Muntenia şi „aburi", în multe zone din Muntenia. În acelaşi timp, pomana care se dă pentru sufletele celor morţi este pusă mai ales în vase de lut noi, cumpărate numai pentru această ocazie.

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval, timp de 50 de zile, sufletele morţilor au călătorit libere prin locurile unde au trăit, iar acum acestea sunt triste, pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

Din lucrările Duhului Sfânt se împărtăşesc şi cei pomeniţi

"Pentru că Duhul Sfânt este comoara darurilor bune pe care credincioşii le primesc de la Dumnezeu, adică viaţa, sănătatea, puterea de muncă, sfinţenia şi virtutea, nădăjuim că şi cei dragi, plecaţi la viaţa veşnică, se împărtăşesc în această zi din lucrările Duhului:slujbele bisericeşti şi faptele milei creştine. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi comemorăm şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim.

Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste" , spune preotul profesor Alexander Schmemann în cartea sa "Postul cel Mare".

Cu prilejul Moşilor de vară se organizează târguri mari, aprovizionate cu vase de lut, cu obiecte tradiţionale şi cu alimente, necesare pregătirii parastaselor.

Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep chiar în dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare, colivă, colaci, vin şi cireşe. Ritualul început în biserici continuă în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi cu frunze de nuc. Aici, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire, dau de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.

Potrivit tradiţiri, morţii care nu primesc nimic de pomană se retag trişti în morminte ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

De la biserică, ritualurile de pomenire se continuă în cimitire, unde credincioşii împart ofrande pentru sufletele celor răposaţi. În multe zone, la porţile cimitirelor se întind mese încărcate cu colaci, cu colivă şi cu sticle de vin, împodobite cu multe flori. Astfel de ofrande se mai duc în cimitire şi în ziua următoare, în Duminica Rusaliilor, numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii.

În diferite zone din ţară, tradiţiile pomenirii morţilor sunt foarte variate.

În Prahova , se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte. Păsatul se taie felii şi se pune pe frunze de nuc, apoi se împarte săracilor în cimitir. De asemenea, ritualul împărţirii bucatelor se împlineşte şi acasă, pentru rudele şi pentru vecinii celor adormiţi.

În satele din judeţul Argeş, gospodarii care fac pomenire pentru cei adormiţi întind masa cu bucate în curtea casei ; în mijlocul acesteia ei pun mai multe grămezi de cireşe, de flori şi de colăcei. Fiecare gospodar învită la masă rudele, prietenii şi vecinii să se ospăteze pentru sufletul celor adormiţi în familia sa.

După ce au dat de pomană, gospodarii gustă şi ei din cireşe şi din celelalte bucate. De asemenea, în multe localităţi ale judeţului, se dau de pomană lumânări aprinse, calaci unşi cu miere, colivă, vase de lut umplute cu lapte sau cu vin, pâine de casă şi mâncare gătită, cireşe, oale mari de lut, pentru ca sufletele morţilor să aibă din ce să bea apă.

În Ardeal, se dau de pomană fructe şi colaci şi „se ridică" pomeniri, adică se face pomenirea tuturor rudelor decedate în familie.

În Moldova, se dau de pomană căni şi străchini umplute cu orez cu lapte, cu vin şi cu cireşe, împodobite la toartă cu flori de tei, ca şi în alte zone ale ţării. În acelaşi timp, gospodinele pregătesc pentru Moşii de Vară bucate cu carne de miel, plăcinte cu varză sau brânză.

Tradiţii care atrag sporul şi sănătatea în gospodării

Creştinii care-şi venerează morţii, respectând anumite tradiţii şi în gospodăriile lor, se vor bucura de spor şi sănătate pe parcursul anului.

În această zi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi , acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit acestei datini străvechi, după ce au fost sfinţite, florile de tei sunt folosite ca remediu care vindecă surzenia.

În Sâmbăta Rusaliilor nu se aruncă gunoiul din casă, pentru că acesta poate să se aşeze pe bucatele primite de pomană de cei adormiţi din partea rudelor şi prietenilor.

În ziua Moşilor de vară, femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice. Se spune că femeile care nu respectă interdicţia, riscă să le amorţească mâinile şi să nu mai poată munci cu spor.

Pentru a-şi proteja gospodăria de pagubă sau de efectul fenomenelor meteorologice: furtuni sau trăsnete, credincioşii trebuie să ofere săracilor o porţie din primul fel de bucate, preparate pentru această sărbătoare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători-Sâmbăta Rusaliilor, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi-, vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor.

Pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoşi tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă.

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat, gospodarii trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

Potrivit tradiţiei, credincioşii pot scăpa de necazurile pricinuite de furtuni şi de ploile de vară aruncând în curte, din pragul casei, o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergeţi seara la fântână sau să treceţi printr-o răscruce de drumuri, într-o zonă singuratică, pentru că pe acolo trec duhurile rele. Mai mult, pentru a nu avea nici un fel de probleme este bine să dormiţi în propiria voastră locuinţă.

Acum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia..

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net