Înălţarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creştine,  orânduită într-o zi de joi din săptămâna a VI-a  de după Paşte, şi aminteşte de ziua când Mântuitorul Iisus Hristos s-a urcat la ceruri.


Istoricul sărbătorii

La 40 de zile de la Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea  Sa, un mare eveniment din viaţa pământeană a  Mântuitorului Hristos. Atunci, Iisus cel Înviat li s-a arătat din nou „ în trup"ucenicilor şi Maicii Sale, I-a luat pe toţi în afara Ierusalimului, I-a condus pe Muntele Măslinilor şi Le-a spus că vor fi „îmbrăcaţi cu putere de Sus". La această întâlnire, Iisus  a anticipat, cu 10 zile înainte,  Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor.

Iisus cel Înviat

De fapt, timp de 40 de zile de la Înviere, Iisus S-a arătat Apostolilor Săi convingându-i că El a înviat cu adevărat şi că este prezent alături de ei. În acest mod, Iisus voia să le dovedească ucenicilor că nu s-au întâlnit cu o nălucă. Mai mult, timp de 40 de zile, Iisus le-a dat acestora ultimele învăţături, a mâncat alături de  ei „o bucată de peşte fript şi o bucăţică dintr-un fagure de miere", potrivit Evangheliei lui Luca (24, 42).

În acest interval, Iisus i-a asigurat pe apostoli că va fi mereu alături de ei şi de toţi cei botezaţi în religia creştină, chiar dacă misiunea lui pe pământ se încheie.

Totodată, Iisus şi-a încredinţat ucenicii de importanţa  rolului pe care ei îl vor juca în răspândirea credinţei creştine şi I-a îndemnat să meargă în toate colţurile lumii şi să propovăduiască. În relatările religioase referitoare la ultimele clipe petrecute de Iisus în compania ucenicilor, Evanghelistul Luca spune :"Şi i-a dus afară până spre Bretania, şi ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, s-a îndepărtat de ei şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu mare bucurie".

Sfânta Liturghie la Biserica Eleona

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită când împărăteasa Elena a început construcţia Bisericii Eleona, pe Muntele Eleonului (Măslinilor), pe locul de unde Iisus s-a înălţat la cer. Sfântul lăcaş a fost finalizat de fiul său,  împăratul Constantin cel Mare, în memoria mamei sale, împărăteasa Elena. În acele vremuri,  Înălţarea era sărbătorită cu mare fast, începând de la miezul nopţii. Chiar dacă în zilele noastre Biserica Eleona este în ruină, în ziua marelui praznic se adună aici  credincioşi şi clerici de diferite confesiuni, iar Sfânta Liturghie se săvârşeşte pe altare portative.

CLIIMA20140527_0181_1.jpg

Înălţarea Domnului

Înălţarea - simboluri spirituale

Înălţarea Domnului Iisus la cer are şi alte simboluri spirituale: aceasta este un eveniment esenţial din viaţa Mântuitorului, dar în acelaşi timp, sărbătoarea reprezintă şi înălţarea omului de la  stadiul de umilinţă la statutul de fiinţă liberă, creată de Dumnezeu,  îndumnezeită de acesta.    

Semnificaţia cifrei 4 în legendele biblice

 Înălţarea Domnului este orânduită după 40 de zile de la Paşte  şi este prăznuită în ziua de joi, a patra zi din săptămână. Semnificaţia cifrei 4 este des întâlnită în legendele biblice, referitoare la evenimentul Înălţării: Există patru Evanghelii (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan), patru puncte cardinale, patru faze ale lunii, patru anotimpuri. În scrierile bisericeşti, făcându-se o analogie cu această cifră -simbol, se spune că, după 40 de zile de la Înviere, Iisus se înalţă la cer  şi începe să vegheze asupra întregului univers,  asupra celor 4 colţuri ale lumii, fiind stăpân şi protector al tuturor.                               

Despre slăvitul eveniment religios, părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Capitală (Bd. Titulescu) ne spune: „Înălţarea Mântuitorului Hristos este începutul universalităţii creştine. Prin Înălţare, Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi să propovăduiască Cuvântul Evanghelic (cel Bun), potrivit citatului din Evanghelia după Matei (26-28): „Mergând, învăţaţi toate neamurile, până la marginile pământului, botezîndu-le în numele Tatălui şi al  Fiului şi al Sfântului Duh".Amin. Prin Înălţarea Sa, Hristos ne arată calea. Să începem a dezlipi inimile noastre de la pământ, unde nu avem cetate  statornică. Să urmăm această cale cât mai avem vreme şi să luptăm cu tărie pentru acele locuri sfinte şi binecuvântate, ce ne-au fost făgăduite de Domnul Iisus  în timpul şederii Sale pe pământ". 

Tradiţii pentru spor şi sănătate

 În ziua de Ispas

 În tradiţia populară, se spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului, de  Ispas, este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul : să fie bine dispuşi,să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Împlinind această datină, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Referitor la Ispas, există  şi credinţa populară potrivit căreia cel care moare în acestă zi ajunge în Rai.  

Ispasul, zi de reconciliere 

Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele. 

Pentru sporul casei

Se adună flori de alun

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.  

Se împart căniţe cu păsat

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.   

Nu se mai fac semănături după Ispas

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.  

Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul). 

Oamenii se salută cu formulele "Hristos s-a înalţat!" şi "Adevărat s-a înălţat".".

Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras. 

Ierburile au puteri vindecătoare

Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.  

Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

În memoria rudelor decedate

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.      

Înălţarea Domnului-Ziua Eroilor

Pomenirea eroilor neamului

La sărbătoarea Înalţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate lăcaşurile de cult ortodoxe : catedrale, biserici, mănăstiri, în cimitire, la troiţele şi la monumentele eroilor din ţară şi străinătate.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Ulterior, această decizie a fost consfinţită de alte hotărâri sinodale în anii 1999 şi 2001, care au proclamat praznicul Înălţării Domnului la cer ca sărbătoare naţională bisericească. De asemenea, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a proclamat Înălţarea Mântuitorului Hristos-Ziua Eroilor, ca  sărbătoare naţională a poporului român. 

La slujbele de pomenire a eroilor neamului sunt pomeniţi ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Paştele Cailor

Deseori, în viaţa de zi cu zi întâlnim sintagma "la Paştele Cailor", care are un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există  în calendar. A împlini un lucru până la Paştele Cailor înseamnă  niciodată. În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului.

Potrivit unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului când L-a  născut pe Iisus, animalele din iesle (boii, asinii şi oile) au fost  blânde,  păstrând liniştea pentru ca pruncul să poată dormi, în timp ce caii au fost foarte zgomotoşi. Atunci Maica Domnului ar fi  zis ca acei cai să nu fie sătui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. De aceea, ziua respectivă  a fost numită şi "Paştele Cailor".



Loading...