Tradiţii pentru spor şi sănătate la soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Ultima actualizare:

    Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte la 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhanghlie Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor îngereşti şi cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu şi oameni.

Deşi puţine persoane cred că dragostea Arhanghelilor pentru oameni este puternică şi, totdeauna, necondiţionată, aceste fiinţe de Lumină vin în ajutorul nostru atunci când le chemăm şi ne dovedesc, prin fapte palpabile, că ştiu cum să răspundă chemărilor noastre. De secole, Sfinţii Arhangheli sunt vindecători ai suferinţelor fizice şi sufleteşti ai celor care-i cheamă să treacă cu bine peste orice provocare.

Sfântul Arhanghel Mihail, un ghid spiritual

În Sfintele Scripturi se spune că Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai important dintre Arhangheli. Numele lui înseamnă „Cel care este asemenea lui Dumnezeu". El ne oferă necondiţionat protecţia fizică şi spirituală, ne ajută atunci când avem nevoie de un ghid pentru a ieşi dintr-o încurcătură. În astfel de situaţii este firesc să-l chemăm în ajutor, rostind chemarea: „Sfinte Arhanghel Mihail, ajută-mă!".

Atunci, sabia lui ne ajută să tăiem o legătură negativă pe care o avem cu o persoană din anturaj care ne fură sporul în munca noastră şi puterea de a merge mai departe. Sfântul Arhanghel Mihail are puterea să înlăture din jurul nostru orice situaţie care ne tulbură liniştea de fiecare zi.

Ajutorul lui ne dă puterea să trecem peste obstacole incredibile. Sfintele Scripturi ne îndeamnă să-i cerem ajutorul în orice situaţie critică : atunci când ne este teamă de ceva sau dacă suntem păgubiţi de cineva. El ne eliberează din orice situaţie din care, credem noi, nu mai avem nici o ieşire, fiind şi un luptător aprig împotriva diavolului.

Sfântul Gavriil este mesagerul veştilor bune

Arhangherul Gavriil are misiunea să vestească oamenilor tainele mari dumnezeieşti. În iconografie el poartă în mână un crin, simbolul purităţii neîntinate. Gavriil înseamnă:"Dumnezeu este puterea mea!"şi ne îndeamnă să fim sinceri şi deschişi în relaţiile interumane.

Totodată, Arhanghelul Gevriil ne spune că este bine să ţinem seama de intuiţie şi de vocea noastră interioară, iar dacă vrem să urmăm o anumită cale, să-i cerem ajutorul, să ne ghideze pe drumul cel bun. Gavriil este şi ocrotitorul mamelor şi al pruncilor.

În acelaşi timp, El are misiunea să ducă la cer rugăciunile fierbinţi ale credincioşilor.

Pentru înfăţişarea sa blândă a fost alesde Dumnezeu să vestească sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana că o vor naşte pe Maria, Maica Domnului. De asemenea, El i-a vestit în Templu Preotului Zaharia că soţia sa, Elisabeta, îl va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan. După ce a răsturnat piatra de pe mormântul Mântuitorului, Gavriil le-a dat vestea Mironosiţelor că Iisus a înviat.

Tot Gavriil i-a spus Fecioarei Maria să fugă în Egipt cu pruncul şi tot el a chemat-o să revină în Nazaret, după ce a trecut pericolul pus la cale de Irod.

Îngerii sunt vestitorii lui Dumnezeu aducând pe pământ voia Acestuia. Dintotdeauna îngerii îi ajută pe oameni să se mântuiască de necazuri, spun Sfânta Scriptură şi mărturisirile Apostolilor.

Potrivit etimologiei ebraice, cuvântul arhanghel înseamnă „înger din vechime".

În acelaşi timp, Sfinta Scriptură menţionează că îngerii sunt spirite evoluate, nu au sex, pentru a fi protejaţi de ispite şi de pasiuni. Toţi sunt blonzi şi au vârsta copilăriei, care sugerează inocenţa.

Menirea îngerilor este aceea de a-l preaslăvi pe Dumnezeu; totodată, ei sunt mesagerii Tronului ceresc.

Îngerii sunt împărţiţi după Sfinţii Părinţi în nouă cete, grupate în trei trepte şi fiecare ceată trebuie să împlinească o misiune precisă în cer şi pe pământ.

Prima treaptă cuprinde : 1.Ceata Serafimilor (sunt îngerii care răspândesc lumina, risipind orice întunecare ; serafimii aprind în sufletele oamenilor focul dragostei pentru Dumnezeu; principiul divin al acestei ierarhii este binele, bunăstarea şi bunătatea; serafimii aduc fericirea acolo unde este tristeţe şi durere, optimism şi frumuseţe în orice loc unde domină depresia şi lucrurile urâte. 2. Ceata Heruvimilor ( numele lor se traduce prin revărsare de înţelepciune). Aceşti îngeri au misiunea să reverse în lume înţelegerea, frumuseţea divină şi armonia; ei sunt mesagerii Înţelepciunii, ai Discernământului şi ai Cunoaşterii. 3. În Ceata Tronurilor sau a Scaunelelor sunt orânduiţi îngerii purtători de Dumnezeu; aceşti îngeri se numesc aşa, pentru că" Pe dânşii , ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu Gânditorul, adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul", spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. .

A doua treaptă cuprinde : 4.Ceata Domniilor : se numeşte aşa pentru că aceşti îngeri domnesc în mod ierarhic peste ceilalţi îngeri şi trimit celor care sunt „stăpânitori" puterea de a conduce cu bună înţelegere , fără conflicte, în ţările încredinţate lor de Dumnezeu pe pământ 5.

În Ceata Puterilor sunt orânduiţi îngerii care împlinesc voia lui Dumnezeu; ei stăpânesc planetele şi stelele, dau oamenilor puterea de a prooroci şi darul facerii de minuni; de asemenea, îngerii din Ceata Puterilor le dăruiesc oamenilor răbdare în timpul necazurile întâlnite în drumul lor, îndeamnându-i să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutor. 6. Ceata Stăpânirilor se numeşte astfel, deoarece îngerii din această ierarhie au deplină stăpânire asupra diavolilor; ei îi ajută pe oameni să nu cadă pradă ispitelor diavoleşti şi să lupte cu patimile care le-ar pricinui chiar moartea.

A treia treaptă cuprinde: 7. În Ceata Începătoriilor sunt îngerii care-i stăpânesc pe acei îngeri care sunt sub ascultarea lor, rânduindu-i să împlinească poruncile Domnului; lor le este încredinţată misiunea de a-i învăţa pe oameni să-şi cinstească conducătorii, dar îi povăţuieşte şi pe conducători să fie omenoşi cu supuşii. Îngerii acestei cete au misiunea să păzească graniţele dintre ţări, oraşele, satele, bisericile, păstorii de suflete şi pe conducătorii popoarelor. 8.Tot din această treaptă fac parte Arhanghelii ; ei vestesc tainele cele mari ale lui Dumnezeu, descoperă prorocirile cele înalte ale îngerilor primite de oameni prin intermediul lor. Tot Arhanghelii transmit sfânta credinţă între oameni, luminându-le mintea cu puterea înţelegerii Sfintei Evanghelii.

Sfinţii Părinţi au ales o zi anume pentru cinstirea tuturor îngerilor şi a Sfinţilor Arhangheli, călăuzele oamenilor pe pământ. Nu întâmplător, aceştia au ales ca dată de închinare şi de cinstire a soborului tuturor îngerilor ziua de 8 noiembrie: cifra 8 fiind simbolul vieţii veşnice, iar luna noiembrie reprezentând a noua lună de la creaţia lumii, săvârşită în luna martie.

9.Ultima ceată, cea a Îngerilor, este cea mai apropiată de oameni; ei au grijă să-i păzească pe oameni să trăiască în armonie, să-i ocrotească pe cei buni să nu alunece în iadul păcatelor, să-i ridice pe cei răi să iasă la liman prin credinţă. Fiecare înger ocroteşte un om, rânduit la taina botezului.

În ţara noastră cultul pentru Sfinţii Arhangheli este foarte răspândit. Numeroase biserici şi numeroşi credincioşi le poartă numele, iar icoana Sfinţilor Arhangheli este întâlnită în casele multor români.

Îngerii sunt un model de viaţă creştină

Sfinţii îngeri sunt un model de viaţă creştină: ei trăiesc în armonie ascultând unii de alţii, cei din ceata de jos, cu cei din ceata ierarhic superioară; ăngerii nu sunt mânioşi şi nu se războiesc între ei. Să le urmăm exemplul, spun Sfinţii Părinţi, pentru împlinirea faptelor bune.

Ziua de luni este consacrată îngerilor, protectorii noştri

În fiecare săptămână , ziua de luni este consacrată îngerilor şi rugăciunile adresate lor de credincioşi sunt ascultate şi trimise la Serafimii, îngerii care risipesc întunecarea din gândul fiecărui credincios.

La naştere, ne este orânduit un înger păzitor şi Sfinţii părinţi ne povăţuiesc să ne rugăm acestuia în momentele de mare supărare, mulţumindu-i de fiecare dată pentru ajutorul său. Îngerului nostru păzitor să-i adresăm rugămintea să ne dăruiască sănătate, spor în munca de fiecare zi şi belşug în gospodărie.

Îngerii păzitori ne ocrotesc pe noi, oamenii, dar şi bisericile, mănăstirile, cetăţile, fiecare comunitate creştină, fiecare ţară în parte.

De aceea, tot Sfinţii părinţi ne învaţă să trăim în armonie cu îngerul nostru păzitor, să ne străduim să nu-l mâhnim cu vorbe sau cu fapte de necredinţă.

„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt reprezentativi pentru lumea nevăzută, ce a fost creată înaintea celei văzute. Ei fac legătura dintre lumea văzută şi nevăzută, pentru că ei au participat şi participă în viaţa oamenilor ; ei sunt mesagerii lui Dumnezeu pe pământ. Tradiţia bisericească spune că, la naştere, fiecare copil primeşte un înger păzitor , care să-i poarte de grijă", ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu.)

Datini şi obiceiuri pentru spor şi sănătate la marele praznic

Ziua Sfinţilor Arhangheli se sărbătoreşte timp de trei zile, numite în popor „Capul Arhanghelului, Mijlocul şi Coada acestuia."

Se spune că între Sărbătoarea Arhanghelilor şi a Crăciunului vor fi trei-patru zile senine şi călduroase numite în popor „Vara Arhanghelilor"când este bine să ne punem trei dorinţe.

Românii au un cult pentru Arhangheli

În ţara noastră cultul pentru Sfinţii Arhangheli este foarte răspândit. Numeroase biserici şi numeroşi credincioşi le poartă numele, iar icoana care-i reprezintă este întâlnită în casele multor români.

Lumină călăuzitoare pentru spor

În ziua praznicului, fiecare creştin este bine să aprindă în biserică o lumânare, aceasta simbolizând lumina călăuzitoare pentru spor şi sănătate, dar şi drumul spre viaţa veşnică a acelui credincios.

Tot acum, este bine să aprindem lumânări în bisericile cu hram pentrui sănătatea celor vii şi pentru odihna celor adormiţi întru Domnul.

Să nu uităm să dăruim ofrande

Acum se dau ofrande alimentare pentru sufletul celor adormiţi, ofrande care poartă numele de Moşii Arhanghelilor: fructe, peşte şi pâine de casă.

Vremea se răceşte

Ziua Sfinţilor Arhangheli este un hotar între toamnă şi iarnă. Tradiţia populară spune că din această zi vremea bună se depărtează încet-încet, iar după cele trei zile ale sărbătorii Arhanghelilor se apropie vremea rece.

Daruri pentru naşii de cununie

În această zi, femeile aduc în dar naşilor câte doi colăcei, pentru că la cununie, cele două lumânări ţinute de naşi, sunt simbolul celor doi Arhangheli.

În ziua praznicului se mănâncă peşte, pentru a fi sprinteni ca peştele şi pentru a fi feriţi de boală şi de pagubă.

image
image
image
image
image
image
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net