Uite cum s-au pregătit liliecii de libertate!

Ultima actualizare:

    Peste 80 de mamifere înaripate au fost eliberate ieri, la Grădina Botanică, după  ce peste iarnă au fost cazate la o clinică de reabilitare pentru animale sălbatice
Peste 80 de mamifere înaripate au fost eliberate ieri, la Grădina Botanică, după ce peste iarnă au fost cazate la o clinică de reabilitare pentru animale sălbatice

“Nici un animal nu e urât!”. Acesta e mesajul care ne-a întâmpinat la intrarea în primul centru din România care se ocupă cu salvarea liliecilor. Micuţele zburătoare au fost “răsfăţate” aici toată iarna, iar marţi (15 martie) au fost eliberate la Grădina Botanică, din Bucureşti.

Nu sunt pe lista celor mai îndrăgite animale şi nici nu se “luptă” nimeni pentru un selfie cu ele. Liliecii au fost asociaţi pe nedrept cu vampirii şi stârnesc dezgust la prima vedere, însă dacă am înţelege cât de importanţi sunt pentru agricultură am ajunge chiar să-i preţuim. Doar nu degeaba sunt protejaţi prin lege, atât în România, unde sunt 31 de specii, dar şi-n Europa. Ieri, 80 de mamifere înaripate au fost pregătite pentru a fi eliberate în natură. Liliecii au fost aduşi în noiembrie dintr-o clădire de birouri din centrul Capitalei, care intrase în renovare. Oamenii nu i-au omorât şi au apelat la câţiva specialişti care i-au luat în grijă. Aşa au ajuns micuţii la clinica de reabilitare pentru animale sălbatice “Visul Luanei”.

Aici, medicul veterinar Ovidiu Roşu, biologul Dragoş Mantoiu şi peste 100 de voluntari i-au tratat şi hrănit, iar acum i-au pregătit pentru a fi eliberaţi în natură. Zburătoarele au fost mai întâi cântărite pentru a vedea dacă greutatea lor e optimă (trebuie să aibă între 20 şi 30 de grame), apoi hrănite cu viermişori de făină şi la final puse în cutii speciale, care îşi vor găsi locul pe arborii bătrâni din Grădina Botanică. Ele vor fi monitorizate cu ajutorul unui inel pe care îl au legat de aripă. “Sunt animale sensibile cu care putem coabita. Au nevoie de ajutorul nostru! Ei nu fac rău în mod voit. Sunt docili şi nu au de ce să fie consideraţi un element înspăimântător. Fără ei, în 10 ani nu am mai avea agricultură în România. Am ales Grădina Botanică, pentru că e un loc sigur, păzit, e un mediu propice pentru ei. Se vor bucura de o casă special amenajată pentru ei, iar după apus, zborul lor va fi înregistrat, cu ajutorul unei camere cu infraroşu”, ne-a declarat biologul Dragoş Mantoiu. Tot el spune că 1.000 de lilieci pot mânca 25 kg de insecte într-o seară. La vară, înaripatele vor devora numeroase insecte, precum ţânţari sau cărăbuşi.

Cea mai mare colonie de lilieci din lume

Aproximativ 20 de milioane de femele lilieci şi puii lor trăiesc în peştera Bracken din San Antonia, Texas (SUA), potrivit Guinness Book. Mamiferele ies din peşteră la lăsarea nopţii pentru a se hrăni. Acestea devorează, într-o singură noapte, până la 1.000 de tone de insecte, potrivit site-ului zooland.ro. Aceşti lilieci au un zbor puternic şi rapid. Pot atinge 100 km pe oră şi pot zbura la o distanţă de aproximativ 80 km faţă de cuib. La noi în ţară, cea mai mare colonie de lilieci se află în Peştera Huda lui Papara din Munţii Traşcău, unde în fiecare iarnă hibernează zece specii de lilieci, printre care liliacul cu aripi lungi şi liliacul pitic.

Click! spune

Liliacul e singurul mamifer zburător. El comunică prin sunete ascuţite numite ultrasunete, care nu pot fi auzite de om. Aripile liliacului sunt de fapt „mâini”. Este un animal nocturn care trăieşte în peşteri şi poduri. Noaptea este foarte activ, iar ziua doarme atârnat cu capul în jos. Prin sensibilitatea la poluare şi prin nutriţia diversificată, liliecii sunt consideraţi indicatori ecologici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net