Ultimele informații despre Evaluarea Națională. Ce îi așteaptă pe elevi în zilele de examen

Ultima actualizare:

    În clase vor fi maximum 10 elevifoto: Click!/Sever Gheorghe
În clase vor fi maximum 10 elevifoto: Click!/Sever Gheorghe

Emoții mari pentru 172.482 de elevi de clasa a VIII-a, care vor susține Evaluarea Națională, sesiunea 2-27 iunie. Primul examen începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Ministerul Educației a făcut azi ultimele precizări în ceea ce privește probele și a explicat pe larg în ce condiții se vor desfășura examenele.

Calendarul complet al Evaluării Naționale

Sesiunea normală

Evaluarea Națională se va da, anul acesta, în două sesiuni. Prima începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă. Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată în urma soluționării contestației poate fi mai mare sau mai mică. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Sesiunea specială

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

Ce trebuie să aibă elevii la ei în ziua examenului

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Lista obiectelor interzise

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, căști audio etc.). Toate aceste obiecte interzise vor fi lăsate într-o sală de depozitare stabilită de comisia din școală.

Cum vor fi primiți elevii în școală

Tuturor elevilor li se va măsura temperatura la intrare
Tuturor elevilor li se va măsura temperatura la intrare

La intrarea în școală, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic astfel:

  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
  • Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

De asemenea, fiecare școală va avea covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante. Mesele, scaunele, clanțele ușilor și pardoselele au fost dezinfectate cu substanțe biocide. Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.

Reguli de respectat în clasă

  • Fiecare elev va avea locul lui prestabilit, astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.
  • Fiecare elev primește o coală de hârtie tipizată, pe care își scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate și completează lizibil celelalte date de pe colțul care urmează să fie lipit. Colțul colii tipizate este lipit numai după ce asistenții din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor și după ce aceștia semnează în interiorul porțiunii care urmează să fie sigilată, prevede metodologia, conform edupedu.ro.
  • Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra sau ieși din sală. În cazuri excepționale, dacă un elev se simte rău și cere părăsirea temporară a sălii, el va fi însoțit de un asistent supraveghetor.
  • Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. În tot acest timp, elevii vor purta mască de protecție. Elevii care vor să predea lucrarea înainte de expirarea celor două ore o pot face „cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli”. Probele sunt monitorizate audio-video.

Atenție la greșeli pe foaia de examen!

Trebuie să scrieți doar cu cerneală sau cu pastă de culoare albastră, iar la matematică, pentru realizarea schemelor și a desenelor, veți folosi doar creion negru. Aveți voie cu instrumente de desen, dar nu veți putea folosi calculatorul. Dacă vreți să corectați o greșeală, tai rândul greșit cu o linie orizontală. Foile se examen se numerotează la final numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, numai sub îndrumarea asistenților supraveghetori.

TELVERDE la care puteți suna

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 - 18 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net