Vești bune din aprilie! Ne vom putea vaccina în cabinetele medicilor de familie, fără programare în platformă. Tot de luna viitoare, cei care se înscriu pe listele de așteptare vor putea vedea tipul de ser utilizat și timpul estimat până la imunizare.


Platforma STS va fi modificată și îmbunătățită, anunță coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Astfel, de la începutul lui aprilie, cei care vor intra să se programeze, respectiv să se înscrie pe listele de așteptare, vor putea vedea tipul de ser disponibil, precum și estimarea timpului până la imunizarea propriu-zisă.

Vom putea vedea tipul serului, la programarea pe platformă

„O persoană, care stă poate 30 de zile pe lista de aşteptare, ajunge să se programeze într-un centru şi îşi dă seama că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin. Mi se pare firesc ca omul să ştie de la început pe ce listă de aşteptare se programează şi pentru ce tip de vaccin, chiar dacă până la urmă disponibilitatea mai multor tipuri de vaccinuri nu este neapărat un obiect care să permită alegerea vaccinurilor, ci să permită programarea şi accesul într-un număr mai mare de persoane la vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Ne vom putea vaccina la medicul de familie

O altă veste bună e că de la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai va începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie, fără să mai existe posibilitatea programării în platformă. „Medicii de familie își vor evalua persoanele pe care le au în evidență și le vor programa”, a declarat medicul. Se vor folosi în deosebi serurile Johnson & Johnson și AstraZeneca, singurele care pot fi transportate și stocate la temperatura unui frigider obișnuit (20-80 Celsius). Gheorghiță spune că e optimist că, până la sfârșitul verii, vom ajunge la imunizarea colectivă, chiar dacă entuziasmul oamenilor față de vaccin va mai scădea. „E o situație pe care o anticipam.  Până la un anumit punct, oamenii vin în centrele de vaccinare. După un anumit punct, oamenii nu se mai deplasează, pentru că se vaccinează procentul de persoane care își doreau foarte tare vaccinu, rămân ulterior cei care nu sunt convinși și cei care ar vrea, dar nu pot să ajungă. Și atunci preferă să aștepte sau pur și simplu renunță”, a spus el. 

 
 
Loading...