Nevasta lui Cornel Dinu a suportat cu bine operaţia de amputare a piciorului stâng, pe care medicii de la Spitalul Floreasca i-au efectuat-o săptămâna trecută. Acum, Silvia Dinu (61 de ani) se recuperează şi, peste aproximativ şapte zile, va fi externată. Există, însă, riscul să-i fie amputat şi celălalt picior.


Familia Dinu trece printr-o perioadă foarte dificilă, pentru că soţia şefului dinamovist a fost supusă, de curând, unei intervenţii chirurgicale foarte dificile, în urma căreia piciorul stâng i-a fost amputat.

„Doamna Dinu a fost operată de prof. dr. Şerban Brădişteanu, săptămâna trecută. A fost cea de-a doua operaţie, pentru că prima i-a făcut-o în urmă cu circa o lună", ne-au declarat surse din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Potrivit acestora, prima intervenţie, care a constat în aducerea sângelui în partea de jos a piciorului stâng, a fost foarte complicată.

„Practic, diabetul şi ateroscleroza, boli de care suferă pacienta, au dus la blocarea vaselor de sânge, motiv pentru care laba piciorului nu a mai fost irigată bine şi s-a cangrenat. Prin prima operaţie s-a încercat salvarea piciorului", au adăugat aceleaşi surse.

Din păcate, însă, bolile de care suferă Silvia Dinu sunt atât de violente, încât medicii au fost nevoiţi să intervină din nou şi să-i amputeze laba piciorului stâng. „Şi mai grav e că şi piciorul drept este afectat şi există riscul să fie şi acesta amputat", au mai spus sursele menţionate.

Silvia Dinu a fost diagnosticată cu diabet şi apoi cu ateroscleroză, anul trecut. „Avea dureri foarte mari. Îi apăruseră răni pe picioare şi nu mai putea merge. La un moment dat, a ajuns să aibă doar 40 de kilograme", au povestit apropiaţi ai familiei Dinu.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: