Eleva de 16 ani atacată, luni, în miezul zilei, într-un parc din Constanţa, de un fost agent de poliţie, ne-a povestit clipele de coşmar prin care a trecut. Fata spune că, de atunci, nu a mai putut dormi.


Bianca Leucă se îndrepta spre casă cu o colegă şi prietenul ei când a fost acostată de Marius Ionuţ Magda (29 de ani), care le-a cerut o ţigară.

"Ne-a spus că i-au murit părinţii, şi-a pierdut casa şi nu a mâncat demult. A scos seringa cu ceva roşu în ea şi a spus că ne înţeapă dacă nu stăm pe loc", rememorează fata.

„Ne-am speriat. Am încercat să fug şi atunci m-a prins, m-a trântit în râpă şi mă lovea. Îl imploram să mă lase să trăiesc şi-mi spunea că viaţa lui nu mai are nici un sens şi că mai bine mă omoară. Repeta într-una că e drogat şi mă omoară", suspină eleva. Ea îşi aminteşte că o lovea în neştire.

„A scos un cuţit şi a vrut să mă înjughie, dar m-am ferit. Apoi a vrut să îmi dea cu o piatră în cap. Atunci a găsit un cablu pe care mi l-a pus în jurul gâtului să mă sugrume", mai spune Bianca printre lacrimi.

„Mă trăgea de cablu prin parc şi mi-a spus că nu îl fraieresc eu pe el, că a fost poliţist. Atunci a scos o poză cu el de când era în Poliţie", mai spune fata.

„Când a auzit sunetul sirenei m-a împins în stuful de pe marginea lacului şi a vrut să mă înece. Dacă nu venea poliţistul, acolo îmi era sfârşitul", a povestit Bianca. Marius Ionuţ Magda a fost arestat pentru 29 de zile.

Elevă înjunghiată pentru că nu şi-a salutat colega

O elevă de 16 ani, de la Grupul Şcolar „Victor Jinga" din Săcele, a fost înjunghiată, marţi, cu un briceag, de o colegă. Conflictul dintre cele două fete a început încă de luni, când Georgiana Marin (18 ani), i-a reproşat Anei-Maria Petcu, că nu vrea să o salute.

A doua zi, în pauză, când Ana-Maria s-a dus la brutăria de lângă şcoală să îşi cumpere de mâncare, Georgiana s-a dus după ea. „M-a lovit cu o bâtă în cap, apoi a continuat să dea în mine cu picioarele. Un angajat de la brutărie a sărit să mă ajute, dar atunci ea a scos un cuţit şi ne-a înjunghiat pe amândoi în picior", mai spune victima. Eleva agresoare a fost exmatriculată şi este cercetată de poliţişti.


 
 
Loading...
Citeste tot despre: