Stadionul Naţional, finalizat în proporţie de 50%

Ultima actualizare:

Cu această ocazie, primarul Capitalei a anunţat că municipalitatea a semnat tot ce era necesar pentru ca stadionul să deţină şi un acoperiş retractabil, ce va costa în medie 20 milioane de euro.

'Stadionul este finalizat 50%, progrese se văd faţă de luna iunie. Înţeleg că, dacă iarna va fi liniştită, se va putea lucra şi lucrările vor fi gata la termen.Am semnat actul pentru realizarea acoperişului şi va costa 20 milioane de euro, dar suntem încă în negocieri pe marginea costului. Banii pe care municipalitatea îi alocă vor ajunge până la sfârşitul acestui an, urmând apoi să aşteptăm suma promisă de Guvern', a afirmat Oprescu.

Primarul general a afirmat, şi de această dată, că nu doreşte să renunţe la ideea măririi numărului locurilor de parcare, acestea putând să ajungă, în opinia sa, la 3.000, în afara celor prevăzute în proiect. El a insisitat ca firma constructoare să ia în calcul şi realizarea lor, solicitând idei şi pentru gestionarea spaţiilor comerciale care vor funcţiona în cadrul stadionului.

Potrivit edilului-şef, întârzierile de execuţie la stadion au fost scurtate de la 8 la 3 luni. Lucrările la stadionul 'Lia Manoliu' sunt finanţate de Primăria Capitalei în tot acest an, sprijinul financiar al Guvernului fiind aşteptat cât mai curând, pentru ca lucrările să se încheie la termen.

Stadionul 'Lia Manoliu', fost '23 August', a fost construit în anii 1952-1953, fiind dat în folosinţă cu ocazia Jocurilor Sportive din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului, din vara anului 1953.

Înlocuirea acestuia cu o Arenă Naţională reprezintă o investiţie de peste 411 milioane lei, fără TVA, finanţarea execuţiei lucrărilor fiind suportată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României. În 2012, stadionul urmează să găzduiască finala Cupei UEFA la Bucureşti.

Stadionul Naţional Arena va avea o clasificare de categoria I şi o capacitate de 55.000 de locuri. Proiectul noii arene are o valoare de 120 milioane de euro (fără TVA) şi ar trebui să fie finalizat în luna mai 2010.

Noua structură a stadionului, după încheierea procesului de modernizare început în decembrie 2007, va include două subsoluri - din care unul pentru vestiare, iar celălalt pentru presă -, loja pentru VIP-uri la etajul I, gradene pentru presă şi spaţii comerciale la etajul II, precum şi gradene - balcon pentru cabinele crainicilor de la radio şi televiziuni sau regii tehnice la etajul III.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net