Steliştii vor să împuşte Şerifii

Ultima actualizare:

La aproximativ 60 de kilometri depărtare de Chişinău, dincolo de Anenii Noi, şoseaua este întreruptă de o baricadă multiplă.

Aici este intrarea în Republica Moldovenească Nistreană. Sau mai pe scurt, Transnistria. Republica separatistă este o fâşie de-a lungul râului Nistru, de fapt linia de democraţie a ţării.

Conform ultimelor recensăminte, aici trăiesc 553.000 de oameni. Mulţi însă au plecat în căutarea unei vieţi mai uşoare dincolo de graniţe. Practic aproape jumătate din transnistreni au ales calea străinătăţii.

Tiraspolul este un oraş lung, cu blocuri şi construcţii de o parte şi de alta a străzii principale, un fel de Bucureşti al anilor '80.

"Spectacolul comunist" face parte din cotidian. În centrul oraşului se află una din principalele atracţii turistice, un tanc urcat pe un soclu de piatră. Toată lumea îşi dă întâlnire aici "la tanc".

În timp, maşina de război a devenit loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţi şi pentru turişti. Povestea tancului-monument spune că acesta a fost pescuit după cel de-al doilea război mondial din Nistru, după care a fost restaurat şi transformat în simbol.

Puţin mai departe e casa în care s-a născut savantul rus Zemlinski, cel care a descoperit masca de gaze.

Impunătoare este şi clădirea Sovietului Suprem al Transnitriei, locul unde muncesc preşedintele Igor Smirnov (în funcţie din 1990), dar şi parlamentul republicii separatiste.

O statuie masivă a lui Lenin se regăseşte în faţa celei mai importante clădiri din Tiraspol. Republica Moldovenească Nistreană (denumirea oficială a ţinutului) are trei limbi oficiale: rusa, ucraineana şi moldoveneasca, dar dacă nu eşti înarmat cu un bogat vocabular rus, nu ai prea multe şanse să te descurci.

Transnistria are o universitate cu mai multe specializări, dar ale cărei diplome nu sunt recunoscute decât în Rusia şi Ucraina. Republica separatistă are imn naţional, drapel şi monedă proprie.

Un euro valorează 13,7 ruble transnistrene, iar un dolar american poate fi cumpărat cu 9.5 ruble transnistrene. Republica este un adevărat rai pentru posesorii punctelor de schimb valutar, aflându-se la confluenţa mai multor valute.

Citeşte şiUltima şansă pentru echipele româneşti. Programul Europa LeagueProgramul Stelei în deplasarea de la TiraspolSteaua a învins Vasluiul în prelungiri, scor 2-1Fanii stelişti au interzis la TiraspolStoichiţă:"Vrem Europa League!"

Cum se califică Steaua?

Pentru a ocupa locul al doilea, roş-albaştrii trebuie să câştige ambele meciuri rămase de jucat, cu Şerif şi Twente, iar olandezii să nu bată azi pe Fenerbahce.

Baza de fotbal, din alt secol

În contrast cu peisajul din "Epoca de Aur" din Tiraspol, baza sportivă a lui Şerif pare din alt secol. Concernul Şerif, care finanţează echipa, e condus de un influent om de afaceri din Transnistria, Victor Guşan, şi e lider autoritar în domeniul supermarketurilor şi al benzinăriilor.

image

Stadionul pe care va juca azi Steaua este unul occidental, aducând o aură de modernism capitalist în mijlocul oazei comuniste.

Tancul-monument, în faţă căruia îşi dau întâlnire îndrăgostiţii, e una dintre atracţiile Tiraspolului

image

Statuia lui Lenin tronează în faţa clădirii Sovietului Suprem al Transnistriei

image
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net